De astăzi, vreau să fim împreună!

2Bucureștiul este un oraș aglomerat. Sectorul 2 este unul dintre sectoarele mari. Foarte prost gestionat și total netransparent. Ghinionul meu, sau al autorităților (începând de astăzi 🙂 ), este că eu locuiesc fix aici.

Primarul, Neculai Onțanu, cel care administrează acest sector dintotdeauna, este mare iubitor de fântâni arteziene, coșuri cu flori și decorațiuni de tot felul, petreceri în parcuri și izvoare sfințite. Nu iubește însă curățenia, ordinea publică, parcările și construcțiile legale și elegante.

(Mă scuzați, domnule Primar, poate iubiți cele de mai sus, dar la dumneavoastră acasă.)

Astăzi, eu am hotărât că vreau să mă implic în comunitate mai mult decât am făcut-o până acum. Aș vrea să povestesc despre tot ceea ce mă deranjează, dar voi povesti și despre ceea ce-mi place. Și voi face totul public, aici, pe blog.

Pentru liniștea mea, ca cetățean al acestui sector. Vreau să nu-mi pot reproșa vreodată că nu am încercat să schimb ceva. Măcar scriind.

Poza: wikimedia.org

2 gânduri despre “De astăzi, vreau să fim împreună!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.