Mirosul nu doare, nu vorbește, nu cere

Mă uitam zilele acestea pe blog și am găsit articole pe care le-am scris mai demult despre neputință. Ei bine, cred că mulți dintre voi simt asta în lupta lor cu instituțiile statului.

Am primit ieri fotografiile de mai jos. Sunt făcute în apropierea Parcului Studențesc, pe un teren al fostului Club Bamboo.

Mirosul este insuportabil, iar eu refuz să cred că oamenii din zonă nu au sesizat autoritățile responsabile. Și ceea ce știu cu siguranță este că persoana care mi le-a trimis a scris Administrației Domeniului Public Sector 2.

Imaginile de mai jos sunt dovada clară a nepăsării și a lipsei de responsabilitate a celor care ar trebui, zilnic, să verifice, să patruleze, să-și facă treaba.

Reprezentanții Poliției Locale sector 2, întreb și eu nevinovat, chiar n-or fi trecut niciodată pe acolo?
Bine, sincer acum, ei merg cu mașina, să nu obosească, ori din mașină, e greu să vezi și să miroși așa ceva.

E bine însă că avem stâlpișori delimitatori în sector, peste tot, probabil vor monta unii și acolo în zonă. Știți efectul lor, orbesc, că doar sunt galbeni, ca soarele. Nu vom mai vedea gunoiul.

A….și de niște garduri kiss&ride mai e nevoie, sigur vor ajuta și alea.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.