Poveste de iarnă în Parcul Național
În zilele în care a nins ca în povești, peisajul în Parcul Național a fost de nedescris de frumos. Am dreptate? Continuă să citești Poveste de iarnă în Parcul Național
În zilele în care a nins ca în povești, peisajul în Parcul Național a fost de nedescris de frumos. Am dreptate? Continuă să citești Poveste de iarnă în Parcul Național
De câteva zile merg cu atâta atenție încât îmi crește tensiunea. Am ceva probleme cu spatele (o hernie de disc tristă) și mi-e frică să nu cad și să-mi rup oasele de tot. Eeeei, dar oricât de atentă aș fi, tot nu pot ocoli la infinit dealurile de gheață formate pe trotuare și pe străduțele lăturalnice. Astăzi, pe Strada Herța, aproape de Kaufland, am alunecat … Continuă să citești Am alunecat, am căzut 😦
Bucureștiul este un oraș aglomerat. Sectorul 2 este unul dintre sectoarele mari. Foarte prost gestionat și total netransparent. Ghinionul meu, sau al autorităților (începând de astăzi 🙂 ), este că eu locuiesc fix aici. Primarul, Neculai Onțanu, cel care administrează acest sector dintotdeauna, este mare iubitor de fântâni arteziene, coșuri cu flori și decorațiuni de tot felul, petreceri în parcuri și izvoare sfințite. Nu iubește … Continuă să citești De astăzi, vreau să fim împreună!