Știu că așteptați articolul despre dezbaterea bugetului și detalii financiare. Știu și-mi cer iertare că nu o să scriu despre asta acum pentru că am prea mulți nervi de vărsat despre absența consilierilor locali de ieri, nepăsarea lor, nesimțirea acestor indivizi care votează în numele nostru.
Aprobarea bugetului este poate cea mai importantă decizie a „executivului” local. Toate deciziile ulterioare legate de evenimente, de parcări, de reparații, de biserici, de tineri, de educație, de sănătate, legate de orice, pleacă de la buget.
E simplu. Avem bani aprobați pentru aia, sau pentru ailaltă facem, n-avem, nu facem. Rectificările de orice fel, sau transferurile bugetare sunt mult mai greu de făcut ulterior și stau exclusiv în bunăvoința primarului.
Cu ocazia dezbaterii publice a bugetului pe 2018 al sectorului 2, cetățenii au avut șansa să-și dea cu părerea despre defalcarea banilor pe capitole bugetare, să cunoască prioritățile Primăriei și să se întâlnească cu reprezentanții autorității publice locale, să înțeleagă mai bine unele aspecte și să facă propuneri. Propunerile lor, dacă sunt considerate utile, pot fi preluate apoi de consilierii locali și transformate în amendamente. Amendamentele sunt mai apoi supuse votului și uite așa se pot face mici modificări la capitole bugetare și ne putem vedea și noi, ca cetățeni, unele vise împlinite – mai mulți bani la infrastructură, la protecția mediului, la sănătate, la sport, la educație.
Consilierii locali majoritari – ai Partidului Social Democrat, ai Partidului Național Liberal, ai Uniunii Naționale pentru Progresul României, ai Partidului Mișcarea Populară și ai Partidului Ecologist – au fost ABSENȚI. În sală au fost prezenți consilierii locali ai Uniunii Salvați România.
Marți, 20 februarie, ora 16, se va supune votului Consiliului Local proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului pe 2018. În ce calitate vor vorbi și vor vota consilierii majoritari? În numele cui vor vota, când nu au avut bunul simț să vină să se întâlnească cu cetățenii prezenți ieri la dezbaterea publică? Dacă se vor hotărî să depună amendamente, cine îi mandatează să le depună? Cine au ei impresia că i-a votat să stea pe scaunele alea de consiliu? Cine i-a trimis acolo?
Vă spun eu ce e în capul lor: partidele i-au pus acolo pe locuri eligibile și niște idioți au mers la vot (neștiind ce votează) și ei s-au ales pentru 4 ani să facă nimic. Noi, cetățenii, suntem idioții lor și câteodată chiar și eu cred că suntem așa…. 😦
Acești oameni invizibili, consilierii locali, vor vota marți bugetul pentru anul 2018 pentru că nu sunt capabili de altceva decât să tacă și să ridice mâna la comanda politică a cuiva. 😦
Alte ABSENȚE notabile ieri au fost: cea a viceprimarului, Dan Cristian Popescu – dar e posibil să fi avut o zi proastă a părului și cum n-ar fi ieșit bine în poze, n-a venit și cea a directorului Poliției Locale.
În toată această frustrare pe care o simt acum, sper totuși, în final, ca măcar de dragul discuțiilor de ieri, înainte de a fi supus aprobării, bugetul pe 2018 să fie amendat (de Primar, de consilierii USR) cu sume diminuate pentru culte și alocare financiară suplimentară la:
- protecția mediului (colectarea selectivă a deșeurilor, înființarea Centrului de Management Integrat);
- secțiunea sport (educație fizică) – am verificat și se poate conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 38/2017 privind modificarea și completarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000;
- construcția sălilor de sport despre care s-a discutat la Școala nr. 51 și la Școala nr. 28.
- prevederea foarte clară în bugetul ADP a sumelor destinate, în anul 2018, proiectelor de parcări despre care s-a discutat.
PS: Am făcut un update la articolul postat inițial pentru că mi s-a comunicat ulterior că Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 a avut în sală pe directorul general interimar, numit la 3 ianuarie 2018, domnul Răzvan Ionuț Cirică.
Rusine !!!
ApreciazăApreciază
probabil dnul Dan Cristian Popescu era la vreun targ / simpozion….
ApreciazăApreciază