Încă mai putem….

Mi se pare incredibil cum la aproape un an de la faimoasa O.U.G. nr. 13/2017 pentru modificarea si completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, dar şi la doi ani de Colectiv, oamenii au ieşit din nou în stradă. Ciclicitatea asta mă sperie. Este cel mai bun raport al minciunii, al promisiunilor deşarte, al unui mod … Continuă să citești Încă mai putem….

Fie vreme bună, fie vreme rea, Bucurică și Onțanu, câini până la moarte și dincolo de ea

După ședința de Consiliu Local de săptămâna trecută, vă povesteam că m-au făcut curioasă câteva Hotărâri, toate inițiate de Primarul sectorului 2, domnul Neculai Onțanu. Astăzi, am început să cercetez una dintre ele, cea care a stârnit și cea mai mare vâlvă printre câțiva dintre consilierii aflați la ședință. Așadar, vizavi de noua Hală Obor, există un spațiu, pe vremuri o mizerie, acum refăcut, unde … Continuă să citești Fie vreme bună, fie vreme rea, Bucurică și Onțanu, câini până la moarte și dincolo de ea