Scriu rândurile acestea și îmi dau seama cât de răutăcioasă sunt. Părinții mei mi-au spus mereu să investesc în mintea mea. „Unei minți agere și pregătite nu-i este niciodată frică de ceea ce-i rezervă viitorul”. Asta îmi spunea mereu tatăl meu.
Și uite cum acesta va fi al doilea meu articol în care voi ironiza cursurile de pregătire pe care le urmează autoritățile locale ale sectorului 2.
Iată știrea: Poliţia Locală a Primăriei Sectorului 2 continuă perfecţionarea.
Iată declarația Primarului Neculai Onțanu:
Poliţiştii locali ai sectorului 2 trebuie să-şi continue permanent perfecţionarea pentru asigurarea unei prestaţii profesionale de înalt nivel necesară satisfacerii cerinţelor impuse de locuitorii Capitalei care doresc să se ştie în siguranţă.
Nah, acuma spuneți și voi. Cum să nu ironizezi așa ceva? Vă dați seama că dacă aș cere lista cursurilor de perfecționare la care au participat polițiștii locali ai sectorului 2, am vedea acolo numai cursuri utile pentru activitatea lor – absorbție de fonduri europene, dezvoltare personală, public speaking, etc. 🙂
Ah, iar perioada de pregătire ar fi iulie, august și septembrie. 🙂
Experiențele mele cu Poliția locală din sectorul 2 n-au fost cele mai bune – în parcuri n-au atribuții să le spună proprietarilor de căței să strângă excrementele propriilor căței, la sesizări nu vin decât dacă e de dat amenzi și tu cel care sesizezi ai la tine toate documentele de proprietate și de identitate (de parcă tu ți-ai lua amenda), amenzi de parcare în locuri absolut imposibile nu dau, opresc la dublaj la hypermarket-uri (Kaufland Pantelimon) ca să-și ia cârnați ieftini când le e foame. Să mai zic?
După cele sus-menționate, vă e clar că sunt subiectivă. Dar un lucru sigur nu e subiectiv. Tatăl meu mi-a spus să investesc în mine cu propriile mele forțe și surse de venit. Poliția Locală vrea să investească în ea pe banii mei și ai voștri. Iar Primarul îi încurajează. Asta nu e subiectiv deloc.
Asta e o măgărie.
Poza e de aici: www.b365.ro