Joi, am scris un articol despre postul de televiziune al Primăriei Sectorului 2. Inițial, articolul conținea un link de pe youtube (https://www.youtube.com/watch?v=Im8R1utnFEY) care ne arăta mesajul Primarului Onțanu și binecuvântarea acestuia față de această inițiativă unică în România și în lume – un post TV al unei autorități locale.
Astăzi am avut într-un fel plăcuta, într-un fel neplăcuta surpriză să constat că domnul primar și-a pus angajații să șteargă filmulețul de pe net. Cred că și-a dat seama ce gafă a făcut în momentul în care a numit cetățenii sectorului 2, telespectatori. Și mai cred că în felul lui comunist și-a certat și angajații pentru acest film.
Domnule Primar, dacă tot citiți blogul acesta, aș vrea să văd că vă asumați greșelile! E important să înțelegeți că ceea ce scriu aici nu e pentru că am ceva personal cu dumneavoastră, ci pentru că nu vă faceți treaba! Nu mai ștergeți ceea ce scrieți, nu asta e soluția. Asumați-vă greșelile! E primul pas către iertare! Vă lăudați cu credința în Dumnezeu. Minciuna este un păcat domnule Primar! Știați asta?
Zâmbetul dumneavoastră este fals domnule Primar! Spuneți în mesajul dumneavoastră de Paști: „Dragi Români, trăim ca în fiecare an bucuria Învierii […]” – Domnule Primar, bucuria învierii o trăiesc toți credincioșii, creștini ortodocși și catolici, fie ei români, fie alte naționalități. Dumneavoastră nu sunteți Președintele acestei țări (deși v-ați dori, sunt convinsă). Dumneavoastră sunteți Primarul unui sector în care conviețuiesc mai multe naționalități și mai multe religii. Vă rog să vă adresați în consecință, tuturor locuitorilor sectorului 2.
PS. Într-un fel, mi-aș dori să ștergeți și acest videoclip, într-un fel nu mi-aș dori….