Eu nu cred în gura târgului. Eu am bunul obicei să cercetez și să mă încred în ceea ce știu.
Gura târgului ne povestește despre cum a devenit domnul primar Onțanu general-maior în rezervă cu două stele. Mai multe aici, aici și aici. Dacă ar fi să cred gura târgului, atunci ar trebui să mă iau cu mâinile de cap și să mă întreb cum de încă mai trăiesc în țara asta, de ce nu-mi iau copilul și soțul să emigrez în Laponia. Adică, doar pentru că ești un om al relațiilor, al imposturii, pentru că ai drept de semnătură pe acte care pot conferi titluri de proprietate pe viață și pentru că ai în vârful stiloului capacitatea de a livra de la bugetul de stat bani despre care să nu-ți ceară nimeni socoteală, pentru toate acestea să ți se-nchine la propriu și armata și biserica și pensionarii și directorii de școală. Uite, eu nu pot crede că trăiesc într-o astfel de țară….
Așadar, eu nu cred. Eu cercetez. 🙂
Am trimis o cerere către Ministerul Apărării Naționale (MApN) prin care am dorit să mi se comunice lucruri simple: la propunerea cui a devenit domnul primar Onțanu general, care sunt criteriile care au stat la baza propunerii și copii de pe raportul de propunere sau alte documente justificative întocmirii propunerii de avansare în grad.
Ce să vezi? MApN (instituție care se laudă ca fiind una dintre cele mai transparente) îmi dă un răspuns „aburistic” și îmi trimite copia decretului de avansare.
Eu am râs și am făcut reclamație administrativă pentru refuz de comunicare a informațiilor. Precizez însă că înainte de a face reclamația administrativă, am sunat civilizat, le-am explicat că am cerut ceva și mi-au transmis altceva. N-ai cu cine să vorbești în MApN – răspunsurile sunt prompte și acre – acesta este răspunsul aprobat. 🙂
Așadar, trimit reclamația administrativă:
Recunosc că răspunsul la reclamația administrativă m-a făcut să las naivitatea la o parte și să încep să înțeleg că, în fapt, nu există niciun document care să stea la baza propunerii de înaintare în grad a domnului primar, că nu există fapte de „vitejie”, ci există doar o funcție care a garantat multe servicii de-a lungul timpului făcute multor oameni și că această Asociație Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere (A.N.C.M.R.R.) Alexandru Ioan Cuza, face propuneri de generali și înaintări în grad pe bandă rulantă, după interesul fiecăruia.
Ca să nu vă plictisesc, găsiți aici și aici niște treburi care să vă ajute să înțelegeți cam ce se întâmplă.
Trebuie să recunosc că mie nu-mi plac parveniții. Nu mi-au plăcut niciodată pentru că nu poți avea încredere în ei și pentru că sunt niște mincinoși notorii. Dar nici nu-i înțeleg pentru că trăiesc într-o minciună – la ce te ajută toate titlurile și diplomele și gradele etc. dacă le-ai obținut fără a fi experimentat, fără a fi trăit satisfacția realizărilor, fără a fi trăit împlinirea efortului depus. La ce?