Suntem mici. Noi ca popor. Mici de tot.

Ne mulțumim mereu cu puțin. Nu știm să cerem ce-i al nostru. Suntem neinformați. Și dezinformați, dar în cea mai mare parte neinformați și deci ușor de dezinformat. Suntem leneși. Nu ne place munca. Așteptăm mereu de la alții. Să facă oricine altcineva, noi nu.

Suntem mici pentru că nu reușim să ne ridicăm din mocirla în care zacem de zeci de ani. Nu avem o clasă politică demnă, cu scop și principii. Suntem mici pentru că nu reușim să creștem. Nu avem un sistem de educație corect, un sistem de sănătate corect și nu avem principii și valori morale.

Suntem mici chiar și aceia care încercăm zi de zi să facem ceva. Ceva-ul nostru este mic. Nu înseamnă că nu există. Mă felicit și îi felicit pe toți aceia care încearcă. Dar suntem mici. Ne e frică. Nu îndrăznim mai mult decât ceea ce facem deja. Ne complacem așa și nu îndrăznim să visăm mai mult.

Suntem mici pentru că ne-am plafonat și ne-am micit în ignoranța noastră și în lipsa speranței de mai bine.

Nu trebuie să așteptăm nimic de la nimeni. Noi trebuie să facem. Noi înșine trebuie să fim modele. Atât timp cât fiecare 500 de metri dintr-un sector arată ca în imaginile de mai jos, țara va fi la fel. Atât timp cât ne vom considera țara un mare coș de gunoi, nu avem cum s-o respectăm, nu avem cum s-o creștem, nu avem cum să creștem. Suntem mici, un popor mic, cu viziune îngustă, care nu știe să iubească și să prețuiască nimic din ceea ce primește. Indiferent ce. De aceea nici nu știm să păstrăm, pentru că nu iubim.

Noi nu ne iubim pe noi, deci de ce ar face-o alții?