Revin asupra taxei de habitat pentru că am primit mesaje săptămâna trecută, atât pe pagina de Facebook a blogului, cât și în privat, despre cum se va aplica și dacă mai este în vigoare.
Răspunsul este DA, este în vigoare. În şedinţa din data de 21 februarie 2019, Consiliul Local al Sectorului 2 a hotărât instituirea taxei de habitat cu destinaţie specială de salubrizare, începând cu data de 01.03.2019, în cuantum de 159 lei/persoană/an, pentru persoanele fizice, aferentă serviciilor de salubrizare.
Taxa de habitat cu destinație specială de salubrizare se va plăti la Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, conform declarației pe propria răspundere pe care o vor da toți cetățenii, pentru a stabili numărul real de beneficiari ai serviciului de ridicare a gunoiului menajer. Declarația de impunere, dată pe propria răspundere, privind numărul persoanelor care locuiesc la adresa declarată, se va depune până la data de 23 aprilie 2019.
Acum am să vă spun de ce n-am încredere în această taxă și de ce cred că nu va funcționa.
Majoritatea v-ați plâns de cuantumul taxei. Nu asta e problema principală, deși e mai mare decât înainte. În fapt, ne sperie ideea de a o plăti odată și modul în care trebuie s-o facem.
Înainte, plăteam aproximativ 8 lei/persoană/lună odată cu întreținerea. Asta însemna undeva în jur de 100 de lei pe an. Acum vom plăti cu 60 de lei mai mult.
Ce mă deranjează pe mine și mi se pare periculos:
- Va trebui să colectăm selectiv. Ne obligă legislația europeană. Nu știm cum. Asociațiile de proprietari nu au fost instruite. Nu există sancțiuni care să poată fi aplicate individual pentru cei care nu fac asta. Asociația va plăti pentru toți needucații la grămadă.
- Nu există un sistem de colectare selectivă funcțional și nu a fost testat înainte. Știați că, de fapt, deși noi colectăm selectiv, operatorii de salubrizare aruncă totul în același loc și apoi niște negrii mititei de pe plantație iau din nou totul la mână?
- Nu există niciun mecanism de control real al modului în care Supercom strânge gunoiul. Sectorul 2 este o mare groapă de gunoi și în ciuda tuturor sesizărilor și strigătelor noastre, situația este din ce în ce mai rea.
- Viitorul contract de salubrizare, urmare aplicării taxei de habitat, va fi semnat cu Primăria Sectorului 2 care, dacă va controla așa cum o face acum, sectorul 2 va fi un dezastru natural.
- Nu cred că valoarea taxei este cea reală. Cred că taxa este umflată artificial pentru că Primăria avea nevoie de mai mulți bani la buget.
- Atât timp cât nu vom îngropa tomberoanele, sectorul va fi o mare ghenă de gunoi.
Vă las mai jos o galerie cu imagini din intersecția Piața Delfinului. Așa face curat acum Supercom pe domeniul public unde are contract încheiat cu Primăria Sectorului 2 și ADP. Nimeni nu controlează asta. Exact asta e teama mea, că așa vor arăta, curând, și străzile din jurul blocurilor noastre….
Este mai bine in sector 1???!!!!!!
ApreciazăApreciază
Din cate inteleg din presa, nu e, dar blogul acesta e, in general, despre sectorul 2.🤪
ApreciazăApreciază