Un articol despre neputință

Este Săptămâna Mare. Este Săptămâna Patimilor. Este ultima săptămână de post și săptămâna dinaintea Paștelui.

Este o perioadă care ne aduce aminte că suntem păgâni și că greșim, cu fapta sau cu gândul. Este un moment de iertare, cu noi și cu ceilalți. 

Am stat mult și am gândit acest articol, cumva mă doare să-l scriu pentru că sunt o luptătoare și nu-mi place să recunosc când mă simt depășită de unele lucruri.

Am fost mereu un om care și-a cerut drepturile și am făcut tot ce-a depins de mine să fiu de partea dreptății. Acum patru ani, am hotărât să fac publice luptele mele civice și am scris primul articol AICI. Am decis, astfel, să fac ceva și să nu mai tac. Iar inițiativa mea s-a concretizat în acest blog care mi-e extraordinar de drag și care a crescut enorm, în primul rând datorită vouă, cei peste 1200 de abonați și vouă, cei peste 1000 de urmăritori ai paginii de Facebook a blogului.

În tot acest timp, am cunoscut oameni minunați – cetățeni implicați, activi, grupuri civice puternice, oameni care-și doresc să trăiască într-un mod civilizat și luptă, cu mult bun simț, pentru drepturile lor. 

Am cunoscut și reprezentanți ai autorității locale, de la actualul primar și actualul viceprimar, până la directorii din Primăria sectorului 2 și câțiva dintre consilierii locali. Au plusuri și minusuri, fiecare dintre ei, ca și noi de altfel.

În anii ăștia am scris pe blog multe articole, cu informații obținute în urma unor cereri formulate direct către Primărie, sau alte instituții ale administrației publice locale, sau cu informații primite din diverse surse cărora le mulțumesc pentru încredere. Și nu în ultimul rând, am scris articole cu informații primite de la cititorii blogului.

Unele articole au făcut sute de vizualizări într-o singură oră. Altele au schimbat lucruri – s-au reparat parcuri, s-a făcut curățenie, s-au schimbat firme care câștigaseră contracte de reabilitare termică, s-au refăcut curțile unor școli, s-a asfaltat, s-a deszăpezit.

Din 2015 și până astăzi, am dat în judecată Primăria, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și Administrația Domeniului Public pentru lipsă de transparență și necomunicare de informații la cerere. Am câștigat o dată, am pierdut de 3. Fac precizarea însă că deși am pierdut în final, pe parcursul fiecăruia dintre cele 3 procese, am primit informațiile solicitate. Deci până la urmă scopul meu a fost atins. Am spus-o și atunci și o repet, nu am pregătire juridică dar mi s-a părut normal să nu mă las călcată în picioare.

Nu, acesta nu este un articol despre renunțare, deși poate v-ați gândit la asta citind rândurile de mai sus. Este un articol de bilanț și este un articol despre neputință.

Mi-am dat seama, în anii aceștia că ceea ce facem fiecare dintre noi contează. Și, desigur, e mai bine să faci decât să stai și să aștepți să facă alții. Doar că mă doare să văd că nu reușim să ieșim din mocirla și ipocrizia politicienilor care ne înconjoară.

De patru ani, numai eu știu cât am luptat ca Supercom SA să nu mai fie agentul de salubrizare din sector. Nu numai că urlu în pustiu, dar mai nou, cu ajutorul viceprimarului Dan Cristian Popescu, firma a reușit să pună mâna pe un contract mult mai sigur și mult mai bănos, prin implementarea Taxei de Habitat…..

De patru ani, particip la dezbaterile pe buget și cer, în fiecare an, să avem un buget mai transparent, să se consulte cetățenii înainte ca el să fie supus dezbaterii finale, să fie scris mai clar și într-o formă simplă, să se aloce bani mai puțini la culte și la recreere. Anul acesta nu m-am mai dus. N-am mai putut, nu am mai vrut. A fost la fel ca-n fiecare dintre ceilalți ani și bugetul a rămas exact în forma propusă de primar….

De patru ani, cer Administrației Domeniului Public să construiască măcar o parcare de reședință supraetajată și să identifice soluții suplimentare pentru parcare. De patru ani, nu s-a mișcat un șurub…

De patru ani, cer să se oprească organizarea de paranghelii în parcuri și sufocarea copiilor cu fum de mici și grătar și muștar și cojoace și pantofi și cercei și muzică lăutărească, toate organizate prin „bunăvoința” firmei unuia dintre consilierii locali și sub înaltul patronaj al viceprimarului Dan Cristian Popescu, care nu lipsește din fotografii. Petrecerile continuă….

De patru ani, cer să se revizuiască toate contractele cu firme de pază din sector, o mare șmecherie cu firme apropiate conducerii Primăriei sectorului 2, afacere care înghite milioane de euro lunar. Aceleași firme, aceiași paznici obosiți, aceiași mizerie și neglijență, contractele sunt chiar mai scumpe.

Oare înțelegeți acum de ce este acest articol despre neputință? Pentru că realizez în fiecare zi câte puțin că suntem neputincioși de fapt. Că fiecare politician român ajuns într-o poziție de conducere va face tot ce poate doar pentru el și pentru interesul personal. Că doar mimează  interesul civic. Că sunt niște mincinoși. Că nu au frică de Dumnezeu și cred că-și vor spăla păcatele și vor ascunde furăciunile donând bani Bisericii.

Nu renunț. Mă voi lupta în continuare. Și am să fac tot ce-mi stă în putință să vă arăt și vouă, așa cum voi putea, tot parvenitismul ce ne înconjoară. Și nici nu bănuim noi deocamdată ce urmează. În 2020 sunt alegeri locale, să vedeți atunci cum vor curge iar promisiunile…. 😦

Și apropo de neputință, nepăsarea autorităților locale și nesimțirea oamenilor, vă las mai jos fotografiile Emilianei, cititor de blog și vecină de strada Herța cu mine.

Asta așa, ca să aveți la ce medita…. 😦

2 gânduri despre “Un articol despre neputință

  1. E clar că mai avem mult până la o administrație responsabilă. Dar trebuie să ne uităm și de unde am plecat. Am vrea noi, dar lucrurile nu se întâmplă peste noapte.

    E imposibil ca într-un oraș cu cetățeni care nu dau doi bani pe implicare civică, să existe o conducere super performantă. Lucrurile astea merg mână în mână – să risipești banii e ușor, să-i cheltui cu cap e greu,și dacă nu există „cerere” pentru transparență și bună guvernare (lucruri grele), administrația se duce către nivelul cel mai de jos: pomeni, învârteli și cam atât.

    E vorba de o campanie de durată, în care trebuie să educăm oamenii, să-i învățăm că e important să-și ceară drepturile. Vocea unui singur om poate fi ignorată, dar nu a sute de oameni.

    De aceea cred că sunteți pe drumul cel bun cu acest blog, și faceți ceea ce trebuie – chiar dacă „lupta” cu primăria nu are întotdeauna rezultate directe și imediate, sunteți un model și inspirație pentru cetățenii care vă urmăresc. Împreună vor reuși mai multe.

    Felicitări și nu vă dați bătută!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.