De frică…..

Eu cred în oameni. Am mai spus asta de nenumărate ori. Nu am întotdeauna dreptate şi sunt deseori dezamăgită de modul în care înţeleg unii să-şi folosească singurul atu care ne diferenţiază de animale – raţiunea. Dar eu continuu să CRED în oameni şi în capacitatea lor de a lupta pentru dreptate şi drepturile care li se cuvin.

Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe) şi Grupul de iniţiativă civică Luptăm pentru Aleea Lunguleţu mi-au dat ieri speranţa şi credinţa că cetăţenii încep să înţeleagă din ce în ce mai bine că autorităţile statului nu sunt nişte „semizei„.

Pe scurt, lucrurile stau aşa: acum ceva vreme, Primarul sectorului 2 a eliberat o autorizaţie de construcţie pentru un bloc de 8 etaje.

bloc aleea lunguletu

Construcţia urma să fie amplasată pe locul unui mic părculeţ (grădină), între blocuri, la distanţe penibile de nici 25 de metri de celelalte clădiri din zonă, urmând să obtureze complet vederea şi lumina naturală pentru unele apartamente. Mai multe detalii găsiţi aici.

Cetăţenii din zonă au luptat însă pentru drepturile lor. S-au adunat, s-au organizat, au aranjat întâlniri cu autorităţile, au făcut un apel public la meeting organizat şi au reuşit să strângă în stradă peste 100 de persoane etc.

De frică şi la presiunea civică din ultima perioadă, Primarul sectorului 2, Neculai Onţanu a decis suspendarea autorizaţie şi anularea construcţiei.

deciyie primar lunguletu

Eu sunt extrem de încântată de această reuşită civică. Este un succes al democraţiei şi al OAMENILOR, dar, trebuie să vedem imaginea în ansamblul ei, din păcate.

Investitorii au plătit pe terenul acela o groază de bani. Acum au rămas cu nimic. Care este următorul lor pas? Vor da în judecată Primăria sectorului 2 care le-a emis iniţial Autorizaţia de Construcţie pe care acum le-o revocă. Şi au şanse mari să câştige în instanţă drepturile băneşti. De unde va plăti Primăria sectorului 2 aceste daune? Aţi ghicit! Din banii cetăţenilor sectorului 2, adică de la bugetul public local.

Mai am o alternativă, e sumbră rău şi vreau s-o exclud, dar v-o zic: Primarul speră într-o conciliere. Suspendă acum construcţia, vorbeşte cu dezvoltatorul, ajung la un compromis şi emite o nouă autorizaţie de construcţie – pentru acelaşi regim de înălţime sau mai mic, dar acelaşi disconfort pentru locuitorii din zonă.

Pănă una, sau alta…FELICITĂRI Aleea Lunguleţu! Sunteţi cei mai tari!!!! 😉

 

Un gând despre “De frică…..

  1. eu nu sunt sigur ca primaria v-a fi actionata in judecata. sa va explic de ce: acest dinu elvis este un asa zis investitor dedicat sectorului 2. 90% din constructiile lui au fost facute in acest sector( multe dintre ele ilegale , sau cu mari probleme de proiectare si executare). primaria este mana in mana cu el. sigur o sa treaca acest proiect la pierderi. astfel,daca actioneaza primaria in judecata ,risca sa nu mai primeasca nicio autorizatie in acest sector. de urmarit insa cu cat rascumpara ps 2 acel teren. daca il rascumpara cu, sa zicem, de 10 ori mai mult decat l-a achizitionat dinu elvis??

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.