Bucureștiul nu este o capitală accesibilizată. Să te ferească Dumnezeu să dea necazul peste tine și să fii nevoit să mergi în scaun cu rotile. Dacă vă întrebați de ce se integrează greu personele cu handicap, încercați o zi să vă puneți în pielea lor. 

De fiecare dată când ieșiți sau intrați în lift, întrebați-vă dacă în cabină ar intra un scaun cu rotile. Apoi, când urcați sau coborâți scările de la intrarea în bloc, gândiți-vă cum ați face asta dacă nu v-ați putea mișca picioarele. Și dacă există cumva o rampă, uitați-vă bine la ea și la înclinația ei – ați putea-o folosi fără să dați cu roțile în sus?

Apoi, când mergeți pe trotuare, uitați-vă la borduri, le-ați putea urca? Apoi la metrou, apoi în stațiile de autobuz, apoi la unele magazine, apoi la clădirile de birouri, apoi la instituțiile de învățământ, etc.

Și ca să ne înțelegem bine, ceea ce vă supun atenției este independența persoanelor imobilizate în scaune cu rotile și integrarea acestora. Altfel, dacă au un însoțitor reușesc să se descurce, dar nu-s independente și nici nu se pot integra.

Eu vă mărturisesc că am sesizat problemele acestea mult mai clar după ce am născut și „conduceam” căruciorul lui fi-miu în cel mai extrem mod posibil – pe șosea cânt trotuarele erau blocate de mașini parcate, prin gropi, am urcat borduri gigantice, am făcut mușchi coborând scară cu scară, ținând copilul pe spate, echilibristică, nu glumă.

Apreciez inițiativele autorităților locale atunci când se gândesc să ne ușureze viața și se hotărăsc să facă rampe. Problema e că rampele create n-au întotdeauna o logică a accesului și nici înclinația potrivită, deci investiția devine inutilă.

Că în sectorul 2 majoritatea realizărilor epopeice au puțină logică știm. Dar chiar deloc?

Priviți vă rog imaginile transmise de Alexandru pe adresa cetatean.insectorul2@gmail.com. La intrarea în parcul micuț de pe Maior Coravu, situat chiar înaintea intrării principale în parcul Național, e construită o rampă de acces. Acces pentru ce?