E verde, e TELVERDE!

Ne pare rău, numărul apelat nu răspunde!”, îmi spune suav o voce la capătul celălat al telefonului.

Nuuuuu, nuuuuu se poate așa ceva, dar numărul, numărul trebuie să răspundă, să-mi spună ceva, să mă liniștească sau să mă altoiască. Numărul acela verde și crud și proaspăt și plin de informații, cum să nu răspundă numărul?

Lăsând caterinca la o parte, v-ați prins, sper, pentru că sunteți deștepți și sunteți ai mei, că „Numărul” nu poate răspunde. Nu are cum, pentru că NU este o persoană…. Dar, așa e la Primăria sectorului 2, nimic nu e normal, ba din contră totul e anormal. Așa că, în lumea lor, numerele au voce și răspund.

Totuși, să revenim. Vocea suavă de mai sus „răspunde” la 0800 800 386, adică numărul tip telverde al Primăriei sector 2. 

telverde

Aceste numere de telefon sunt numere gratuite (pentru cei care apelează) și reprezintă, în general, servicii ale unor companii sau instituții publice, pentru comunicarea de informații publice.

Cum funcționează acest serviciu? Instituția încheie un contract cu Telekom (fostul Romtelecom) care, contra cost, pune la dispoziție un număr cu 0800…., unde, în funcție de preferințele instituției, poate răspunde o persoană care să furnizeze anumite informații cetățenilor/clienților, sau, după caz, răspunde un robot care rostește o poezie înregistrată în funcție de tastele apăsate.

Ideea e că, la Primăria sectorului 2 nu răspunde nimeni, adică nu răspunde nici măcar „numărul„! 😉

Dar e normal, pentru că Primăria sectorului 2 nu plătește banii ăștia ca să ofere un serviciu valid – e ca și cu infochioșcurile, încheiem un contract, îl plătim, dar nu-l verificăm niciodată. Uite, eu mă întreb, câți angajați ai Primăriei au sunat măcar o dată la 0800 800 386?

Sunați dragii mei, sunați! E numărul vostru, plătit din banii noștri!

2 gânduri despre “E verde, e TELVERDE!

    1. Buna. Eu am scris articolul luni, 20 septembrie 2015. Am sunat de pe fix si de pe mobil. Am sunat si ieri, 22 septembrie. Am apelat acel numar de telefon zilnic timp de 2 saptamani. Eu nu scriu niciodata materiale pe blog, fara sa confirm ceea ce scriu.
      Astazi este 23 septembrie (adica 2 zile dupa ce am scris) si da, astazi la acel numar de telefon raspunde robotul centralei Primariei. Si da, ma bucur ca dupa ce ati citit articolul, serviciul telverde al Primariei sectorului 2 este din nou functional. Asa si trebuie sa fie – cetatenii sesizeaza, autoritatile fac sau refac.
      Iti multumesc pentru mesajul pus azi dimineata la 5.27 am. Si mi-a placut si adresa ta de mail – esti abonat telekom? 🙂 Noroc bun. Sper sa ma mai citesti si mi-asi dori din suflet sa nu te fi rugat nimeni sa pui comentariul… 😉

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.