Mai țineți minte epopeea Supercom? Supercom e de fapt însuși motivul existenței acestui blog. Am scris multe articole pe subiectul acesta: aici, aici și aici. Și după ce am tot scris eu așa și am pus multe poze și am explicat cum nu se respectă contractul de salubrizare și cum angajații Supercom nu-și fac treaba și apoi am reclamat Primăria sectorului 2 la Curtea de Conturi și am ținut-o așa până m-am plictisit, la un moment dat, a părut Supercom pe strada mea. Herța a fost măturată și curățată.
Dar ca orice minune, ea nu poate rezista. Repet, ca să fie clar – noi suntem de vină! Suntem niște lepre nesimțite care trăim într-o hazna și avem pretenții de mari domni și doamne dar nu suntem capabili să ne aruncăm gunoiul la ghenă și mizeria din mâini la coșurile de pe stradă. Dar faptul că noi suntem o nație de împuțiți, nu scuză în niciun fel autoritățile că nu-și fac treaba.
Mizeria de pe strada Herța, la intersecția cu Șoseaua Pantelimon, este dovada vie a faptului că Supercom S.A. nu respectă contractul încheiat cu Primăria Sectorului 2, iar Primăriei nu-i pasă. Eu chiar mă întreb: Cum știu responsabilii de contract din Primărie dacă prestatorii de servicii își fac treaba sau nu? Oare își mișcă vreodată fundurile de pe scaune să vină cu adevărat în teritoriu și să urmărească respectarea prevederilor contractuale?
Uitați-vă hal de stradă și hal de vecinătăți. Mândră că locuiesc în sectorul 2!