Primarul a aflat: există săraci…

Dragii mei, deci eu așa caterincă, în halul ăsta, ca la comunicatele de presă ale Primăriei sectorului 2 nu am mai văzut de când mă știu. Eu vă zic sincer că oamenii ăștia fac concurență solidă și la Cațavencii și la Kamikaze și la timesnewroman.ro.

Uite comunicat de presă dacă e posibil așa ceva, ca-n cărțile cu povești pentru proști. Nah, luați telenovelă cu lacrimi de aici:

pag 1pag 2

„Seara de Crăciun, ca orice creștin, domnul Primar Neculai Onțanu a petrecut-o cu familia. Fiecare dintre noi am încercat să ne pregătim cum știm mai bine pentru această mare sărbătoare. 
Vedeam zi de zi pe ecranele televizoarelor reportaje cu aglomerația amețitoare din supermarketuri. Ai tentația ca, dincolo de toate afirmațiile și analizele referitoare la traiul zilnic, să crezi că lumea o duce bine. Dar, din păcate, vedem în zarva de zi cu zi, doar acea lume care are un venit cat de cat acceptabil. Lumea săracă și necăjită nu o vedem umplând supermarketurile și nu-i zărim nici în supraaglomerația de pe Valea Prahovei”. 

Adică pe bune? Mai citiți o dată și voi că eu am citit de o sută de ori și să mor dacă înțeleg ceva din revelațiile celui/celei care a scris. Voi vă dați seama? A înțeles că există oameni săraci. Că lucrurile nu sunt ca la „teveu” sau mai rău, ca pe Valea Prahovei…  🙂 🙂 🙂

Nu este căderea domnului Primar Onțanu (căderea din Rai, sau cum?)  să comenteze vinovăția nimănui, dar astfel de oameni există (vinovați că n-au case, dar există ?!). Ei nu sunt subiecte pe ecranele televizoarelor, ca și cum ei nici nu ar exista (aici m-a pierdut de tot – subiect pe ecran, dar există, adică dacă ar fi subiect n-ar exista….). Știindu-i acolo, uitați de lume, domnia sa și-a dorit să petreacă cu ei această seară, să-i vad zâmbind (să-i vad? gramatica vă rog……). A ascultat cu tristețe povestea de viață a fiecăruia. Amintindu-și din anii copilăriei când mergea cu colindul, a cântat în această seară împreună colinde și s-au bucurat. (gramatica vă rog – a cântat și s-au bucurat? – are voce primarul….). 🙂

Și mâncarea? A plătit-o Primarul? Cine a gătit? Fetele de la Registratură? Beneficiarii? Varza pentru sarmale de unde a luat-o? A pus-o soția dumnealui sau au cumpărat-o? Dacă a cumpărat-o a făcut licitație publică, sau prin achiziție directă? Hai pe bune acum, voi nu v-ați săturat de toate faptele caritabile ale Primarului Onțanu, făcute pe banii voștri?

Trebuie să recunosc însă, că finalul e apoteotic. Adică aici am râs cel mai mult.

„Le-a promis că va trece din nou înainte de Anul Nou și o va face, de această dată cu plugușorul (de data asta nu le mai aduce mâncare, le aduce un plugușor). Și totuşi. Crăciun fericit!”  🙂 🙂 🙂 🙂 🙂

Mă gândesc însă că dacă tot știe Primarul povestea de viață a fiecărui beneficiar, poate ne spune și nouă numele și povestea lor, a celor de mai jos.

13

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.