Prioritățile administrației locale: reorganizările instituționale

Observ că una din prioritățile mandatului actualei conduceri a Primăriei Sectorului 2 este reorganizarea proprie (aparat de lucru al primarului și schema instituției), dar și a instituțiilor aflate în coordonarea sau subordonarea Consiliului Local. La ultimele ședințe, au fost propuse spre aprobare hotărâri de modificare a schemei de personal și atribuțiilor pentru Direcția de Evidența Populației și Stare Civilă, pentru DGASPC Sector 2, pentru Centrul Cultural Mihai Eminescu și pentru Direcția Generală de Administrare a Patrimoniului Imobiliar.

S-au rezolvat toate problemele importante și acum că pot da salarii mai mari, pentru activitatea excepțională, fac reorganizări și reîncadrări pe post. Mai înființează un departament, mai schimbă o titulatură (așa pot da afară oameni mai ușor și îi aduc apoi pe ai lor), mai promovează un director, un șef serviciu, d-astea, „ca să fie bine, să nu fie rău”, că vorba aceea, „ai n-ai mingea dai la poartă”. 🙂

Eu știți că sunt loială. Mie când mi-e drag de cineva, îl țin aproape nu renunț cu ușurință. Este cunoscută povestea mea de amor cu Centrul Cultural Mihai Eminescu (CCME) așa că și astăzi tot despre asta voi vorbi. 

Astfel, dată fiind importanța extremă a acestei instituții, ea capătă personalitate juridică, va avea și va gestiona un buget propriu (dar va primi în continuare și subvenție de la bugetul local) și își va suplimenta și schema de personal – de la 21 de angajați acum vor fi 33. Schema integrală și atribuțiile fiecărui compartiment, mai nou sau mai vechi le găsiți AICI.

Când citești activitățile și motivarea reorganizării, ai impresia că CCME este de fapt Ministerul Culturii, poate chiar domnul ministru Romașcanu ar avea și ceva de învățat. 🙂 Desfășoară activități culturale, educative, reprezintă interesele culturale, gestionează patrimoniul cultural, dezvoltă programe de instruire, organizează târguri și expoziții naționale și internaționale, acordă sprijin financiar pentru proiecte de antreprenoriat, turism, educație….. hai că nu mai pot de atâtea responsabilități….

În fapt, CCME organizează chermezele Primăriei sectorului 2 după bunul plac și interes al organizatorilor de evenimente, apropiați ai Primăriei de zeci de ani. Atât.

Dar nah, acum că s-a schimbat și conducerea CCME, fiecare nou șef cu importanța cuvenită. Noul director este doamna Nicoleta Paninopol, fost consilier local din partea USL, membru al Partidului Social Democrat (PSD), vicepreședinte al Organizației de Femei a PSD și fostă angajată la cabinetul vicepreședintelui Camerei Deputaților în legislatura anterioară. 

Eu cred că pe doamna director sigur o recomandă CV-ul pentru ocuparea acestui post, plătit din bani publici la actuala grilă de salarizare cu peste 9.000 de lei (adică un salariu de bază de vreo 9.200 de lei, la care se adaugă sporuri și alte „nebunii”). Tocmai de aceea, pentru a nu avea dubii cu privire la expertiza acesteia, în organizarea de concerte, aștept să publice pe site-ul instituției o scurtă descriere a activității anterioare și studiilor în domeniu. Ca să nu fie dubii, cum ziceam. 😉

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s