Despre aberațiile și concubinajul din Primăria Sectorului 2 de după alegerile din iunie 2016, am scris și tot scris. Mare dezamăgire…
Scriu însă și astăzi, pentru că mi se pare important să vă arăt și vouă cam cât de mult se minte în instituția asta, pe toate căile, din toate părțile.
În campania din 2016, cei mai importanți doi candidați pentru funcția de primar al sectorului 2, Mihai Mugur Toader (PSD) și Dan Cristian Popescu (PNL) promiteau taxa 0 de salubritate pentru cetățeni.
Între timp, unul a ajuns primar și unul viceprimar. Deși și-au aruncat priviri ucigătoare în campanie și vorbe grele, între timp au devenit prieteni.
În concubinajul și minciuna în care trăiesc amândoi, unul stă cuminte, mut (primarul) și altul conduce Primăria Sectorului 2 (viceprimarul) în speranța că peste 3 ani, Dan Cristian Popescu va candida din nou cu un discurs în care va arăta cât de mult a încercat el să facă și cum n-a fost lăsat, și va ieși primar, iar Mugur Mihai Toader va reveni pe funcția de viceprimar, aceeași care i-a ținut de cald ani buni, în mandatele lui Neculai Onțanu.
Ultima bombă a celor doi prieteni este aceea a selectării unui nou operator de salubritate în sector.
În cea mai recentă ședință de Consiliu Local a fost prezentată și aprobată propunerea de Hotărâre privind Studiul de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare în sectorul 2. Studiul este realizat de firma S.C. Fichtner Environment S.R.L. cu sediul în Bucureşti.
Societatea este un client fidel al afacerilor cu statul, înfiinţată în 2005 de către compania germană Fichtner GMbH & Co KG şi de firma românească SC Interdevelopment SRL, iar administratorii ei erau Radu Dan Păunescu şi cetăţeanul german Funk Carsten, firma având ca obiect de activitate consultanţa pentru afaceri şi management.
Radu Dan Păunescu este un fost angajat al Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor, iar numele lui este implicat într-un doasar instrumentat de DNA pentru corupție și dare de mită în vederea obținerii unor contracte pe fonduri europene, vizând două licitaţii organizate de către Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud – reabilitarea şi închiderea depozitelor de deşeuri urbane şi construirea centrului de management integrat al deşeurilor, se arată într-un articol publicat de cotidianul Gazeta de Cluj.
Astfel, firma asta „curată curățică” a prins un contract de consultanță cu Primăria sectorului 2 în urma căruia a rezultat un studiu din care reies, pe scurt, următoarele idei:
- e necesar ca sectorul 2 să delege gestiunea serviciului de salubrizare
- e necesar să se încheie un contract pe minim 7 ani ca să fie eficient
- e necesar să existe o taxă de salubrizare colectată pe cap de locuitor în gospodărie
- e necesar să crească actuala taxa, ea fiind în acest moment prea mică
Studiul a fost publicat pe site-ul Primăriei ca proiect de hotărâre și pentru că viceprimarul asigură transparența deplină a informațiilor pe site (așa cum a promis în campanie), exact informațiile relevante AU FOST ȘTERSE!
În documentul publicat se vede clar că peste valoarea viitoare a taxei și peste valoarea viitorului contract au fost puse post-it-uri pentru a nu face publice sumele. E rușinos, zău că e…..
Vă las mai jos câteva exemple de transparență și linkul la hotărâre, unde puteți citi întregul STUDIU.
Așadar, Primăria sectorului 2, exemplu de transparență, cheltuie banii pe studii pentru cetățeni, dar nu vrea să vedem și noi cât urmează să ne coste serviciile acestea….
Un comunicat de presă al consilierilor locali ai Uniunii Salvați România arată totuși că: prin studiul de oportunitate aprobat de către Consiliul Local al Sectorului 2, „valoarea recomandată a taxei de salubritate este de 14,86 lei fără TVA, per persoană în gospodărie, dublu față de cât e în prezent. Astfel, valoarea recomandată a taxei pentru o familie de trei persoane creşte la 53 lei, faţă de 25 lei cât este în prezent„.
Date fiind cele de mai sus, nici nu știu cum să închei articolul acesta pentru că nu numai că e rușinos că nu se respectă promisiunile electorale (dacă a mai crezut cineva în ele), dar trăim o minciună, o mizerie continuă….o comedie tristă…. 😦
Link-uri folosite la documentare:
PS: Mulțumiri Magdalenei Bistriceanu pentru fotografia cu Dan Cristian Popescu alături de Mugur Toader.