Înainte de Crăciun….

Se spune că „măcar” de Crăciun să fii mai bun. Se spune că „măcar” de Crăciun trebuie să încercăm să ne împăcăm unii cu ceilalți, să iertăm, să ajutăm, să avem credință în puterea binelui. 

Dumnezeu e mai aproape de credincioși în zilele sfinte, le aude rugile, ne iartă păcatele, ne ajută să fim împreună.

În prag de Sărbători, aleșii locali ai sectorului 2 sunt puși pe fapte mari și……bune.

Miercuri, 20 decembrie 2017, este programată o ședință de Consiliu Local, probabil ultima din acest an. Pe ordinea de zi, figurează, la propunerea primarului, mai multe Hotărâri de Consiliu Local pentru alocarea a 2,8 milioane lei pentru susţinerea serviciilor religioase. Câteva exemple ar fi poleirea Bisericii Sfântul Pantelimon, pictura, din nou, a catapetesmei Bisericii Iancu Nou Bălăneanu, sau reparaţiile imobilului Stareţiei de la Biserica Plumbuita.

Într-un comunicat remis presei, consilierii Uniunii Salvați România arată că s-au făcut demersuri pentru a-l convinge pe primarul Mugur Mihai Toader să facă o rectificare bugetară și pentru că, deocamdată, alocarea financiară pentru culte nu este prioritară, să se aloce suma de 2,8 milioane de lei către Spitalul Sfântul Pantelimon care are mare nevoie de acești bani.

Nu știu dacă știți, dar Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, una dintre cele mai importante unități de urgenţă din ţară, este aproape de faliment. Unitatea medicală are medicamente lipsă, aparate importante în diagnosticarea pacienţilor care nu funcționează, nu au leucoplast, glicerină, consumabile, ser fiziologic, anestezice, adrenalină, dar au datorii uriaşe de aproape 11 milioane de lei.

Totul se datorează faptului că din lipsa medicamentelor și mizeriei, pacienții și-au pierdut încrederea în Spital și nu mai sunt internări. Dacă nu sunt internări, Casa Națională de Asigurări de Sănătate nu decontează. În această situație, Spitalul Sfântul Pantelimon are internați pacienți care își cumpără tot necesarul de tratament, gravide care nasc fără anestezie, bebeluși cărora nu li se fac vaccinurile obligatorii și pacienți care nu pot fi operați. 

Potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare al instituției, veniturile Spitalului provin din: contractul de furnizare de servicii medicale încheiat cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, sume primite de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Sănătăţii, prin bugetul Academiei Române, prin bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării și de la bugetul
Consiliului Local al Sectorului 2 București.

Prin rectificare bugetară, în şedinţa Consiliului Local al Sectorului 2 din 5 decembrie 2017 au fost deja alocaţi 2,4 milioane de lei pentru plata unei părţi din datoriile Spitalului Sfântul Pantelimon. Același lucru se cere și acum. O nouă rectificare pentru cei 2,8 milioane lei. Și nu e un moft. Sunt bani care salvează vieți, la propriu, nu prin rugăciune….

Am cerut un punct de vedere primarului Mugur Mihai Toader cu privire la această situație. Răspunsul primit a fost:

„S-a primit ieri, 18 decembrie 2017, de la Spitalul Sfântul Pantelimon, o solicitare de acordare a unui sprijin financiar în valoare de 850.000 lei pentru bunuri și servicii. Aprobarea acestei sume se va face în ședința de mâine printr-un amendament la proiectul de buget. Sprijinul se va redistribui de la capitolul „Excedent”. Alocările financiare pentru unitățile de cult vor fi păstrate.”

Sigur, nu e nevoie acum de un efort mai mare. În 2020, la următoarele alegeri, vor mai moderniza o secție, vor mai face o baie de mulțime, iar noi vom fi uitat deja, multe din cele ce n-au făcut. 😦

Așa a făcut și Onțanu, fostul primar. Vă mai amintiți imaginile cu el din 2013 când se lăuda cu sprijinul financiar acordat pentru finanțarea noii maternități de la Spitalul Sfântul Pantelimon? Vă las imaginile mai jos. Sursa foto:

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.