Despre salarii, educație, orgolii și altele asemenea

Un ARTICOL de pe blog a născut niște controverse și a inflamat orgolii. Nu-mi place când se întâmplă asta pentru că nu acesta este scopul proiectului meu, ci informarea justă și corectă a cetățenilor care locuiesc în sectorul 2 (și nu numai).

Profit astăzi de recentele declarații ale ministrului Educației Naționale, Liviu Pop, să vă explic, poate mai bine decât am făcut-o în articolul precedent, cum erau până acum plătite salariile profesorilor din sistemul preuniversitar și cine este răspunzător pentru întârzieri și totodată să vă povestesc cum va fi în anul 2018.

În acest moment, unitățile de învățământ preuniversitar sunt în subordinea consiliilor locale iar finanțarea urmează elevul. Asta înseamnă că la nivel de şcoală – consiliul de administraţie al şcolii analizează şi avizează proiectul de buget întocmit de director pentru anul următor. Această analiză are în vedere respectarea hotărârilor şi aprobărilor anterioare referitoare la strategia de dezvoltare a şcolii, cifra de şcolarizare, curricula școlară, programele de finanţare complementară şi suplimentară. Proiectul de buget al şcolii întocmit de director şi şeful compartimentului financiar-contabil va fi avizat de consiliul de administraţie al şcolii şi trimis la consiliul local. 

Consiliul local primeşte de la fiecare şcoală proiectul de buget împreună cu notele de fundamentare. Aceste proiecte sunt analizate şi corectate după caz, apoi sunt prevăzute în bugetele locale sumele necesare cheltuielilor administrative, iar cuantumul necesar salariilor profesorilor este trimis către Ministerul Educației Naționale care are evidența profesorilor și nivelului salarial și care prevede în bugetul național sumele respective – sume care sunt transferate către bugetele locale, în etape, pentru plata salariilor. De menționat însă că la art. 8 din Legea Educației Naționale se prevede că „pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii„.

Știu, pare o scărpinătură inutilă și interminabilă cu stânga la dreapta și invers. Și nu doar pare, chiar așa e.

Din cauza faptului că bugetele locale sunt gestionate diferit, în funcție de interese locale, de orientare politică, de afinități și relații la nivel de conducerea școlii și administrația publică, unele primării/consilii locale au gestionat, de-a lungul timpului mai bine banii pentru profesori și nu au avut întârzieri la plata salariilor și nici n-a fost nevoie să se roage de Guvern să le vireze sumele restante pentru că ușor, ușor se apropie de fundul sacului. Unii primari au gestionat mai bine excedentul bugetar, au plătit mereu salariile și când au venit banii restanți de la Guvern, s-au decontat cu restul de cheltuieli pe celelalte categorii bugetare.

Exact asta am scris în ARTICOLUL care a stârnit niște….opinii. Să le zicem așa. 🙂 Spun în continuare deci, că decât să vii la masa Guvernului să te plângi că ai rămas fără bani și că rogi Ministerul Finanțelor Publice, respectiv Direcțiile Generale de Finanțe Publice, să vireze sumele restante și încă netransferate, mai bine te gândești din timp că exact așa se va întâmpla, că așa a fost mereu, și ești prevăzător la categoria salarii profesori, mai ales când vrei să lași impresia că EDUCAȚIA este o PRIORITATE.

Măcar la nivel local să păstrăm asta ca o prioritate, fiindcă la nivel național mie mi-e deja clar că trebuie să fim proști și bolnavi… 😦

Acum că sper că am lămurit niște orgolii, o să răsuflăm ușurați de la 1 ianuarie 2018Tocmai pentru a ușura îndatoririle consiliilor locale, prin OUG nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 973/07.12.2017, „din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei Naţionale, se asigură, pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, finanţarea cheltuielilor cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, inclusiv plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială, precum şi contribuţiile aferente acestora, precum şi diferenţele salariale prevăzute la art. 1 şi 2 din Legea nr. 85/2016 privind plata diferenţelor salariale cuvenite personalului didactic din învăţământul de stat pentru perioada octombrie 2008 – 13 mai 2011. Creditele bugetare respective se repartizează de către Ministerul Educaţiei Naţionale pe inspectoratele şcolare în vederea repartizării pe unităţi de învăţământ„.

Foto e de AICI:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.