Îmbracă un copil de Paște!

Și pentru că viața e făcută de fapt din lucruri mici și pentru că după ce nu vom mai fi, vor rămâne doar lucrurile pe care le-am făcut și care vor vorbi despre noi, e important să vedem ceea ce contează cu adevărat.

Astăzi nu am să vă vorbesc despre administrația locală. Astăzi am să vă spun povestea unor oameni frumoși, cu suflete de aur, care au decis să-și dedice viața sprijinirii celor aflați în nevoie, sprijinirii familiilor și copiilor.

În aceste zile, Asociația Touched Romania desfășoară campania „Îmbracă un copil de Paște!” prin care oricine poate aduce un zâmbet pe chipul unuia din cei peste 300 de copii aflați în grija organizației. Tot ceea ce trebuie să faceți este să trimiteți textul „Imbraca„, prin SMS la numărul 8840, număr fără tarife suplimentare sau suprataxare, donând astfel 2 euro.

Asociația Touched Romania există pentru a schimba în bine viețile copiilor și mamelor aflate în situații de dificultate, victime ale violenței domestice, sărăciei și excluziunii sociale. Prin programele pe care le desfășoară, Asociația oferă sprijin material, consiliere emoțională, un program educațional de bază și de reintegrare socio-profesională. Centrul maternal “Casa Agar” oferă mamelor singure o alternativă la abandonul copiilor și șansa de a avea un viitor mai bun împreună. Programul de Asistență Maternală “Suflete Micuțe” susține copiii în vederea reintegrării lor în sânul unor familii responsabile, iar programul “Voluntar pentru Destine” este dezvoltat în patru spitale și instituții din București și are ca scop îngrijirea copiilor abandonați și a celor grav bolnavi.

Aș vrea să vedeți tabloul în ansamblul lui. Ceea ce pentru noi este un fleac, 10 lei, pentru un copil poate reprezenta pantofii pe care nu-i are să meargă la școală, sau tricoul ăla bun ca să nu mai râdă colegii lui de el că poartă același tricou ponosit zi de zi, sau poate pantalonii noi care să nu mai fie rupți în genunchi de atâta muncit în curte ca să-și ajute părinții.

10 lei (2 euro) atât poate face diferența între un zâmbet de copil, sau o grămadă de lacrimi. Eu am ales ce vreau să ofer, voi?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.