Particip zilele acestea la un curs de Leadership organizat de Institutul Național de Administrație, dedicat autorităților locale.

Am ezitat dacă să scriu pe blog un articol despre acest curs și despre participanți, din simplul motiv că o dată ce începi să-i “compătimești” pe oamenii pe care, de obicei, îi cerți poți deveni vulnerabil, poți pierde credibilitatea în fața cititorilor tăi, care empatizează cu criticile pe care tu le aduci de obicei conducătorilor administrației publice.

Trebuie să recunosc că de când am acest blog, dar și înainte, am privit prea puțin lucrurile și din prisma primarilor și problemelor pe care le au și care îi pun uneori în dificultate.

Cetățenii au adesea impresia (și în multe cazuri au și dreptate) că totul se poate rezolva, iar primarii au toate instrumentele să facă, doar că nu vor, nu au chef, nu alocă suficient buget, sau cheltuie banii aiurea.

La cursul sus-enunțat, au participat 15 primari de comune, orașe și municipii și problemele administrative cu care se confruntă nu par deloc ușoare.

Ce am aflat eu la întâlnirea asta și am decis să împărtășesc și cu voi:

Toți primarii pe care i-am întâlnit își doresc:

• să aplice principiile unei bune guvernanțe;
• să îndeplinească procedurile de transparență decizională și relația cu cetățenii;
• să conducă mai bine, să sprijine funcționarii, să-i capaciteze;
• să înțeleagă mai bine și să respecte regulile unui stat de drept;
• să învețe și să se perfecționeze;
• să aibă instrumentele necesare de evaluare a personalului angajat și îmbunătățirea resursei umane;
• să aibă un loc la masa deciziilor centrale care influențează administrația locală;
• să aibă pârghii decizionale prin armonizare legislativă;
• să poată avea o mai bună predicție financiară prin returul taxelor și impozitelor integral la bugetele locale.

Mă uit la primarii participanți cu drag uneori. Văd în ei oameni cu viziune, curajoși, buni gospodari. Și știți ce-mi place cel mai mult? Au un simț al umorului molipsitor. Râd mult între ei, se ironizează și auto-ironizează.

Apoi mă uit la ei și mă gândesc, oare dincolo de ceea ce transmit ei, de felul ăsta de a fi percepuți (și eu sunt greu de păcălit), oare totuși cetățenii din comunitățile lor ce ar avea de spus? Oare sunt așa de mulțumiți precum spun primarii? Oare chiar sunt primiți în audiențe și ascultați și consolați? Sau or fi de fapt nemulțumiți și critici și ar avea o grămadă de nemulțumiri de transmis?

Pentru că vă spun, cu sinceritate, nemulțumirea cetățenească poate fi câteodată și nedreaptă neavând toate informațiile. Uneori noi nu avem informații prețioase. Noi nu știm care sunt piedicile pe care primarii le întâmpină și care nu țin de ei, deloc. Uneori, cetățenii nu au comparații, nu înțeleg unele mecanisme.

Și, iată, aș vrea să-mi permiteți să visez frumos și să termin articolul de astăzi spunându-vă că indiferent cât suntem noi de nemulțumiți, unii primari se chinuie să facă bine, chiar se chinuie. Și este deci speranță pe termen lung, chiar dacă poate părea că totul e praf. E important să vedem lucrurile și puțin în perspectivă și uneori poate să încercăm să avem răbdare și să nu mai căutăm nod în papură.

Departe de mine însă gândul de a nu mai critica. Critica e bună și constructivă și ajută. Doar că este evident că unii primari sunt implicați și vor să facă, dar au nevoie și de ajutorul nostru, nu numai de critica noastră.

Hai că azi am fost emoțională așa…îmi trece repede. 😊