„Nicio decizie pe care o luăm aici nu e validată de toți cetățenii”

Nicio decizie pe care o luăm aici nu cred că e validată de toți cetățenii. Dar trebuie să găsim câte o hotărâre pentru fiecare dintre ei„, a declarat viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu la încheierea votului pentru acordarea a 3 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.

Considerând că cetățenii au cerut ca Primăria să dea bani pentru Biserică (????), din cei 25 consilieri prezenți, au votat 23 de consilieri. Voturile lor au fost: 16-Da, 6-Împotrivă, 1-Abținere). Cele 6 voturi împotrivă au fost: 5 de la USR și 1 vot de la PSD, iar abținerea a fost de la PMP. Restul consilierilor PNL, PER și PSD au votat pentru acordarea celor 3 milioane de lei Bisericii.

Ce m-a deranjat enorm, pe lângă faptul că-și impune proiectele fără niciun fel de stres în Consiliu și că este, de departe susținut și i se știe de frică, sunt următoarele aspecte:

  • a comparat sectorul 2 cu alte sectoare și a pus problema donării ca pe una firească…și alții au dat, dăm și noi. Nu, domnule viceprimar, noi NU trebuie să facem nimic dacă fac și alții. Noi trebuie să facem doar dacă e bine și se respectă regulile conviețuirii și binele comunității.
  • a explicat, ca pe un nonsens, că Biserica trebuie să primească bani fiindcă a înființat cândva școli și spitale….. Știm cu toții că nu mai face asta de ani buni, iar partea de asistență socială la Biserică lipsesește aproape cu desăvârșire…..
  • a prezentat Catedrala Neamului ca pe un mare proiect de…infrastructură…. Serios???
  • consideră că nu are ceva mai bun de făcut cu banii ăștia. Atât poate…nu poate mai mult. Vorbeam data trecută despre neputință….Iat-o!
  • disconsideră complet nevoile primare….Domnule viceprimar, „orice om îi este frig și foame„, dacă-mi permiteți folosirea unui citat ca să înțelegeți mai bine ce zic. 😉

Nu, nu-mi place viceprimarul sectorului 2. Are gândirea mică, servește interese populiste, se laudă mult, speculează anumite slăbiciuni pe care le-a identificat în Primărie și la consilieri pentru atingerea scopurilor personale. Nu-mi plac oamenii care nu găsesc instrumente inteligente, care n-au argumente actuale și care fac circ și alianțe. Nu-mi plac oamenii care n-au putere de convingere decât prin constrângere. Nu, domnule viceprimar, n-ați câștigat nimic, doar ați dat. 😦

PS: Primarul, Mugur Mihai Toader, a ieșit din sală la momentul votului pentru acordarea celor 3 milioane Bisericii…..N-am prea înțeles de ce…..

2 gânduri despre “„Nicio decizie pe care o luăm aici nu e validată de toți cetățenii”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.