M-am îngrozit săptămâna trecută când am citit ARTICOLUL publicat de Hotnews despre costurile privind înălțarea bordurilor și reamenajarea unor spații verzi din sectorul 2. Vorbim de contracte subsecvente – specialitatea Primăriei – cu o valoare totală de aproximativ 110 milioane de lei. Toate contractele au fost semnate de Administrația Domeniului Public sector 2 (ADP Sector 2) cu firma Cris Garden.
Lucrurile sunt făcute mereu la limita legii când e vorba de contracte de milioane de euro. Rar găsești un prost de șef care să se lăcomească atât de tare încât să permită săvârșirea unor infracțiuni.
L-am căutat însă pe net pe noul director general al ADP Sector 2, din pură curiozitate. Cei care citesc blogul acesta de când l-am lansat știu foarte bine că-mi place să văd oamenii care ne conduc sectorul. Să-i văd la față, să le văd trecutul, să știu câte puțin despre ei. E normal dacă stăm să ne gândim. Sunt persoane publice și ocupă funcții publice de responsabilitate, așa că expunerea vine de la sine.
Prin sentinţa penală nr.1339/2005, rămasă definitivă conform deciziei nr. 2901 din 8 mai 2006 a Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Secţia a II-a penală, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe actualul director general al ADP Sector 2, Alin Vasilică Drugău, la 3 ani de închisoare (cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei).
Pe pagina de Internet a Direcției Naționale Anticorupție, în bilanțul de activitate care arată rechizitoriul procurorilor se menționează faptul că “Pavelescu Dumitru şi Drugău Alin Vasilică (în calitate de consilier local şi, respectiv, consilier juridic la Administraţia Domeniului Public al Sectorului 2 Bucureşti), în perioada septembrie – octombrie 2003, au pretins, iar în luna ianuarie 2004 au primit suma de 20.000 euro de la martorul denunţător Ilie Florea, în schimbul promisiunii că vor interveni pe lângă membrii Comisiei pentru vânzarea spaţiilor comerciale şi de prestări servicii din cadrul Consiliului Local al Sectorului 2 Bucureşti, în scopul adjudecării la licitaţie, de către firma denunţătorului, la un preţ subevaluat, a unui număr de 4 spaţii comerciale”.
M-am luat cu mâinile de cap, sincer vă spun. Nu de alta, dar cum să pui director general într-o funcție de decizie și cu putere de semnătură pentru cheltuirea a milioane de lei din bugetul public, o persoană care, nu numai că a fost acuzată pentru luare de mită, dar a fost și condamnată, definitiv.
Susținător acerb în campania din 2016 al viceprimarului Dan Cristian Popescu (PNL), probabil că funcția de director general a venit ca o răsplată a eforturile depuse.
Doar că aș vrea și eu să știu, din tot Partidul Național Liberal și din toți angajații ADP Sector 2, n-au găsit unul fără condamnare penală? Și cum rămâne cu susținerea campaniei celor de la USR #farapenaliinfunctiipublice? Că doar și PNL-ul se bate cu pumnii în piept că….nu-i normal așa ceva…
Și mai stau și mă întreb….ce credibilitate are omul ăsta când semnează un contract?
Vă ofer, domnule Drugău, dreptul firesc la replică. Aveți, sau nu, o condamnare penală, așa cum apare pe site-ul Direcției Naționale Anticorupție? Nu mă interesează cum ați ocupat funcția de director general că asta sigur ați făcut-o prin concurs și fapta s-a prescris, deci cazierul îl aveți curat după 16 ani de la comiterea faptei. Vreau să știu și vă rog să răspundeți așa: Sunteți sau nu condamnat penal? Ați luat mită 20.000 de euro? Prin ce context de împrejurări vă considerați potrivit pentru ocuparea funcției de director general al ADP Sector 2? Aștept răspunsurile pe adresa de e-mail a blogului cetatean.insectorul2@gmail.com
Mai multe detalii despre dosarul în care a fost cercetat și condamnat domnul Drugău găsiți pe site-ul ziarului ADEVARUL și jurnalul.ro
Foto de copertă e de AICI:iar restul fotografiilor din galerie sunt de pe pagina publică de Facebook a domnului Drugău.