N-am mai scris de foarte mult timp. M-a dat peste cap situația prin care trecem. Vă spun sincer că nu am mai avut mare chef de nimic în afară de a mă informa și a mă proteja cum pot mai bine atât pe mine cât și mica mea familie, un copil de aproape 10 ani și doi părinți cu vârsta peste 75 de ani.

Perioada asta prin care trecem este una istorică. Trăim zile grele, nu neapărat prin prisma gravității acestui nou virus căruia omenirea nu era pregătită să-i facă față, ci mai mult din cauza nevoii de a ne schimba obiceiurile și traiul de zi cu zi.

Suntem obligați să ne restrângem activitățile, deplasările, să ne justificăm prin hârtii fiecare mișcare pe care o facem. Suntem constrânși, suntem forțați de împrejurări să nu ne vedem cu cei dragi, să nu ne vedem prietenii, nu putem merge la teatru, la film, la restaurant, nu putem ieși în parc. Nu ne mai ducem la sală, la yoga, la terapie. Suntem practic expuși unei vieți restrânse, doar acasă și câțiva dintre noi la serviciu, acolo unde lucrul de acasă este imposibil.

Da, este dificil. Pentru că nu am mai trăit așa. Da, este dificil pentru că nu știm mai nimic despre cum “funcționează” virusul ăsta. De ce unii nu au nimic, de ce alții se sting? Se ia din aer, sau doar prin contact uman neprotejat cu o persoană purtătoare? Pot să mă tratez acasă, sau mă internează oricum? Spăl sau nu legumele și fructele cu săpun și apă după ce le cumpăr? Mă dezinfectez cu spirt, sau nu? Și alte mii și mii de întrebări la care există un răspuns clar, sau unul aproximativ.

Da, stăm în casă. Dar stăm în casă pentru că așa trebuie, sau pentru că așa îi protejăm pe doctori și ajutăm sistemul sanitar din România și așa paralizat, fără a se fi confruntat cu o epidemie?

Mai putem să planificăm ceva? Vom mai putea pleca la mare, la munte, sau oriunde în concediul mult visat? Dar la toamnă, la toamnă cum va fi? Va lovi din nou? Vom sta iar în case?

Va veni criza economică anul acesta, sau anul viitor? Voi mai avea un loc de muncă până la vară? Îmi va scădea salariul? Cum voi mai plăti ratele la bancă? Chiar și așa, dacă mă dau afară, unde îmi voi mai găsi de muncă în perioada asta?

Sunt atât de multe variabile ale situației în care ne aflăm, că nu putem face nicio predicție. Niciuna. Toate variantele pe care le vehiculează presa sunt pure supoziții. De fapt, nimeni nu știe nimic și tot ceea ce se speră este să se găsească mai repede un medicament minune, sau un vaccin, sau orice care să poată să ne fie administrat și să nu mai avem nevoie de internare.

Și ce mă înspăimântă, dragii mei, cel mai tare nu este perspectiva bolii ci felul în care Universul ne-a arătat cât suntem de mici și de neputincioși. Marile puteri mondiale – SUA, Germania, Franța, China, Marea Britanie – răpuse efectiv de un organism microscopic. Am văzut cu această ocazie că nu există de fapt Uniunea Europeană – acest mare stat unic care reglementează uniform sisteme și care este capabilă să acționeze sub deviza “unul pentru toți, toți pentru unul”. Am văzut că în crize fiecare luptă pentru el. Și am mai văzut că America, cel mai puternic stat al lumii (sau cel puțin așa se credeau și îi credeam) a preferat să folosească fenomenul fake-news mai degrabă decât să-și recunoască slăbiciunile, incompetența și neputința.

Suntem singuri, dragii mei, nu are nimeni grijă de noi și nici nu va avea. Doar noi. Să nu aveți nicio așteptare de la statul român, niciuna. Voi trebuie să aveți grijă de voi. Și da, stați acasă.

Sursa Foto: AICI