Vă zic de la început că acest articol este scris cu nervi. Din ăia mari. 

De mai bine de două luni, nu am apă caldă și căldură. Mă aștept ca de Crăciun să nu mai am nici curent electric. Asta așa, că poate mi-era dor de perioada comunistă, de plăpumile cu vatelină, grele ca naiba, de mirosul lămpii cu gaz și de ibricul cu apă fierbinte, încropită cu rece, pe care îl folosea mama ca să mă ajute să mă spăl.

Îmi vine să vomit de cât de ipocrită e clasa noastră politică, dar și de cât de supuși și creduli suntem.

Voi mă știți și știți blogul ăsta de prea multă vreme ca să îmi fie teamă că vă gândiți că eu nu înțeleg situația prin care trece noua administrație locală, proaspăt aleasă. Da, e grav. Da, sunt sparte trei sferturi din țevile subterane care deservesc sistemul energetic de termoficare al capitalei. Da, sunt mii, sute de mii de litri de apă care zilnic se pierd în pământ și sute de mii de lei aruncate pe apa sâmbetei. Sigur că suntem toți conștienți de această situație. Da, Termoenergetica are datorii mari la ELCEN și nu se mai furnizează agent termic la parametrii necesari. Așa e.

Dar asta e așa de 30 de ani, perioadă în care la Primăria Capitalei, din 1992 până în 2008, (16 ani), s-au succedat la conducere doar reprezentanți ai partidelor de dreapta: Crin Halaicu (Convenția Democrată din România), Victor Ciorbea (CDR), Viorel Lis (CDR), Traian Băsescu (PD) și Răzvan Murgeanu (PD-L). În restul de 14 ani, au fost Frontul Salvării Naționale (2 ani) și PSD –  un independent cu sprinjin PSD – Sorin Oprescu și mai apoi Gabriela Firea.

De fiecare dată, fiecare primar a venit la preluarea mandatului și a invocat greaua moștenire. De 30 de ani, Bucureștiul se transformă din rău, în mai rău. Mai aglomerat, mai murdar, mai poluat, mai mult spațiu verde distrus, mai multe construcții, mai trist, mai multe gropi, puțină infrastructură rutieră, spitale murdare, școli neîngrijite. De 30 de ani, fiecare primar nou s-a plâns că el nu poate face mare lucru în 4 ani de mandat, având în vedere golul lăsat de cel de dinainte. Iar noi toți am tăcut.

Vedeți voi însă, de 30 de ani de zile, indiferent cât m-au afectat problemele urbei și cât am încercat să mă implic în comunitate, niciodată nu mi-a fost atât de rău la nivel personal ca acum.

Îmi e frig în casă. Nu mă pot spăla. Nu am minimum de confort necesar unei vieți decente. Îmi îmbrac copilul cu polar la culcare și fierb apă în fiecare seară să-l pot spăla. Pe păr ne spălăm la părinții mei care au centrală termică. Nu mai suport.

Și nu mă interesează ce probleme sunt. Nu mai suport să mă roage toți primarii să am răbdare, să-i înțeleg. Nu e treaba mea să înțeleg pe nimeni și nici să tac și nici să am răbdare. E treaba autorităților să nu ne trateze ca pe niște idioți. E datoria lor să facă ceva. Orice.

Da, să se împrumute și să acopere datoriile. Da, să se piardă milioane de litri de apă, să sece lacurile Bucureștiului, diferența aia tot noi o vom plăti. Dar vom avea liniște și confort. Și da, la anul, în primăvară, să repare, să acceseze fonduri europene, să facă ce vor ei și știu că se poate și e bine, că de aia le-am delegat puterea. Să facă, să găsească soluții, nu să tacă și să ne roage să-i înțelegem! Ce Dumnezeului, suntem copii?

Și vă spun eu că dacă toți vom tăcea acum, când nu avem minimum elementar unui trai decent, vor afla că putem duce. Și vom duce și la anul, și la anul, și la anul, și la anul. Pentru că, nu-i așa? Nu se pot face minuni peste noapte….

Foto e de AICI: