Pisica moartă

Am primit de la un cititor al blogului câteva fotografii din staţia STB Suveica, de pe Şoseaua Colentina, nr. 16. El nu a făcut doar fotografii, ci s-a implicat şi a încercat să rezolve situaţia unei gropi care deja încurcă teribil în zonă şi unde cineva la un moment dat sigur îşi va rupe un picior, va sparge un cauciuc, etc.

În demersurile sale, Daniel a sesizat Administraţia Domeniului Public sector 2 şi Administraţia Străzilor şi a solicitat rezolvarea situaţiei, potrivit atribuţiilor ce revin instituţiilor.

„Dupa cum cunoasteti, in acest perimetru, spatiul public pietonal a fost ocupat de 3 ghivece masive de lemn in stare avansata de putregai, din care 1 nu mai are pomisor si este total inutil, iar in celelalte 2 este cate un tuia bolnav. De asemenea, tot aici exista 2 alveole generatoare de noroi si praf, dintre care intr-una este o buturuga care pune in pericol siguranta pietonilor si a calatorilor STB si autobuzelor inscriptionate VOLUNTARI la orele de varf.

Astfel, avand in vedere lucrarile pe care le derulati in zona Obor precum si doamna Ghica, in functie de domeniul de competenta a fiecarei institutii, va rog sa colaborati si / sau sa actionati prin:
(a) mutarea ghivecelor functionale pe cele 2 alvelole de pamant SAU pavarea la nivel a alveolelor cu pavele de tip grila (asa cum este si in alte zone din Soseaua Colentina) SI/SAU
(b) eliminarea ghiveciului inutil si, de preferinta si pe celelalte 2 care sunt in stare avansata de deterioare SI/SAU
(c) accesibilizarea spatiului pietonal in beneficiul pietonilor si calatorilor STB prin eliminarea obstacolelor masive si eventual montarea unor stalpisori pentru restrictionarea accesului auto SI/SAU
(d) orice alte masuri profesioniste, fezabille, concrete si rapide pentru solutionarea problemelor semnalate mai sus.”

După o anumită perioadă, Daniel a primit răspuns de la ADP sector 2, instituţie care îi spunea că reparaţiile şi aspectele sesizate ţin de Administraţia Străzilor, aflată în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti şi că solicitarea lui a fost redirecţionată spre competentă soluţionare către aceasta.

Dar surpriza a apărut când Daniel a primit şi răspunsul Administraţiei Străzilor care întorcea lucrarea către ADP sector 2 şi explica directorului general al acestei instituţii că nu-şi cunoaşte atribuţiile şi că reparaţiile solicitate de cetăţeanul nostru ţin de instituţia pe care domnia sa o coordonează.

Cam aşa aruncăm pisica moartă în administraţie şi zău acum, e o groapă de 50 de cm pe care dacă ne-am pune mintea am acoperi-o noi cu un sac de nisip. Dar nah, să facă altul…. 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.