Voi știați că mai aveți de plată, în plus, la taxa de habitat?

În timp ce primarul Mihaiu se plimbă pe la centrele de vaccinare, face poze cu trotineta electrică, are întâlniri bilaterale cu alți primari și totul se întâmplă pe Facebook, la vedere, că doar e transparență totală, sectorul 2 se degradează vizibil.

Știu, blogul ăsta uneori deranjează. Îmi asum asta. Am observat cum imediat după alegerile locale de anul trecut din iunie, cumva așteptarea unora dintre cititorii mei a fost ca blogul să scrie numai lucruri bune și înfloritoare. Să mă alătur veseliei generale că am schimbat schimbarea și acum totul va fi perfect. Eu mi-am promis însă că voi păstra mereu echilibrul și chiar dacă am pierdut un val de susținători USR care erau cititori fideli, sper că am păstrat oamenii care văd realitatea. Și mai sper că voi câștiga și alți cititori, cetățeni implicați, care văd evoluția sau involuția acestui sector exact așa cum se petrec ele.

Am tras speranța că vom avea un sector mai curat. Am așteptat cuminte un contract de salubrizare nou și organizarea unei licitații care să ne aducă o firmă nouă și să putem să facem o comparație la nivel de servicii față de Supercom care ne-a mâncat ficații de 20 de ani. Am aflat că nu se poate.

Am sperat apoi că Primăria sectorului 2 va negocia la sânge tarifele de salubrizare cu Supercom, dacă tot nu-i putem schimba, și că, prin Hotărâre a Consiliului Local, vom avea niște prețuri decente și că vom putea încheia contracte de salubrizare individuale.

Între timp, primarul sectorului 2 spală străzile cu sprijinul ADP sector 2, iar eu am plătit deja pentru anul acesta, primele 2 luni și decembrie anul trecut, 60 de lei, taxă de habitat.

Dar cum speranța moare ultima, primarul Mihaiu continuă să ne trasmită, pe Facebook desigur, acolo unde susținătorii dumnealui țin bine ridicat valul de hate dacă îndrăznești să comentezi și protejează regatul de cleștar, „facem curățenie în sector!”

Între timp, mi s-au mai adăugat la plată la impozit încă 60 de lei pentru lunile martie, aprilie și mai. Termenul de plată este 30 iunie 2021. Dar asta nu e tot, până la finalul anului mai am de achitat încă 40 de lei pentru lunile iunie și iulie. Și leapșa asta va continua, veți vedea…..

Ce să zic, să plătiți fericiți continuarea taxei de habitat, dacă n-o faceți vi se aplică penalități, ca să știți. Susțineți în continuare că totul e bine, frumos și curat. Clar, numai lucruri bune s-au întâmplat într-un an de mandat. Cum, nu le vedeți?

Zic să ne ajutăm, să ne sprijinim, să înțelegem că e greu și schimbarea se face treptat, cu răbdare, sacrificii și tăcere totală. Zic să nu cumva să îndrăznească vreunul să dea like la articolul ăsta, haideți să plătim chiar dublu la taxa de habitat, preventiv, ca să fie bani la bugetul Primăriei că poate cine știe ce nevoi mai au și e de datoria noastră să-i ajutăm, să-i înțelegem și să-i susținem.

7 gânduri despre “Voi știați că mai aveți de plată, în plus, la taxa de habitat?

  1. La mine arată așa:
    Sector 2 – Impozite şi Taxe Locale
    Obligațiile de plată au fost calculate în data de 24.05.2021
    Obligatiile de plata afisate au aplicata bonificatia de 10% acordata pentru plata integrala cu anticipatie a impozitului pe cladiri, terenuri si mijloace de transport, pana la 31.03.2021
    Cu alte cuvinte taxa a fost calculată pe 24.05.2021 și pentru a primi bonificație trebuie achitată în trecut… adică 31.03.2021.
    Eu zic și mai bine să dăm bani în avans să îi băgăm in încurcătură și să aplice bonificațiile chiar și în cazul de mai sus…
    Nu pricep de ce nu se mai plătește prin intermediul asociației de proprietari… Probabil logica este undeva prin dosarele de la primărie.
    În cazul meu apartamentul din S2 este închiriat și nu văd cum îi pot impune chiriașului să plătească această taxă. Dacă ar fi venit prin „întreținere” era normal să o plătească. Dar așa…

    Apreciază

  2. Si peste taxa de habitat se suprapune cea de salubrizare sau o inlocuieste. Cert e ca o sa ajunga cutia de lapte goala mai scumpa decat plina…in ritmul acesta.

    Apreciază

  3. Eu am primit acum, emisa in 14.09.2021, decizie de impunere prin care mi se cere plata taxei de habitat din 2019 si 2020 si taxa de salubrizare casnici fara contract pe 2021. Taxa de habitat, va rog sa intelegeti foarte clar, A FOST ANULATA. DVLS2 continua sa emita decizii de impunere contand pe faptul ca cetatenii habar n-au de lucrul asta. Taxa de habitat a fost introdusa prin HCL 32/2019 si a fost anulata de Curtea de Apel, definitiv, prin Decizia 1911/29.10.2020 in Dosarul 10954/3/2019. Puteti verifica pe portal.just dosarul respectiv. De la data anularii, cetatenii nu mai datoreaza aceasta taxa. Din pacate, cei care au platit-o nu-si mai recupereaza banii dar celor care n-au platit-o nu le mai poate fi impusa! Taxa de salubrizare nu e tot aia, e alta taxa (numai pentru cei care nu au deja contracte individuale/pe Asociatie cu firma de gunoi) introdusa in 2021 prin HCL 74/2021 modificata prin HCL 219/2021 (le gasiti la http://www.impozitelocale2.ro/despre/). Despre asta eu am inteles ca: la bloc, Asociatia de proprietari incheie contract cu firma de gunoi. Cetatenii, platind taxa la bloc, nu mai platesc si la DVLS2; la case, trebuie incheiate contracte individuale cu firma de gunoi sau se plateste taxa la DVLS2. Trebuia depusa o declaratie. Am incercat sa explic cat mai clar dar repet: taxa de habitat (cea veche) si taxa de salubrizare pentru casnici fara contract (cea noua) sunt chestii diferite. Cine sta la bloc, n-o plateste daca Asociatia are contract cu firma de gunoi. Aveti grija si nu platiti aiurea de doua ori.

    Apreciază

  4. Pentru taxa de habitat am depus, la vremea introducerii acesteia, Declaratia cu numarul de persoane la adresa. In baza declaratiei am primit cateva Decizii de impunere, pe perioade, ultima fiind cu termen de plata 31.03.2022 (pentru servicii, daca inteleg eu bine, pana la 31.12.2021). Eu stau la bloc. In iunie 2021 Asociatia de proprietari a incheiat contract pentru servicii de salubrizare. Asta inseamna ca, pentru 2022, eu trebuie sa depun o DECLARATIE RECTIFICATIVA, respectiv cu 0 (zero) persoane ? Desi Primaria poate constata si singura ca eu am contract, prin intermediul asociatiei…

    Apreciază

    1. Buna ziua. Nu numai ca Primaria nu va constata nimic, daca va veti verifica soldul la zi la taxe si impozite veti constata cu stupoare ca figurati cu taxa de salubrizare de platit fara contract. Cu alte cuvinte Primaria nu face absolut nimic. Va trebui ca Presedintele Asociatiei de Proprietari sa mearga la DVBL sa faca dovada contractului incheiat cu Supercom si in baza acestei dovezi, DVBL va sterge datoriile tuturor locatarilor. 😦

      Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.