Meseria de jurnalist te învață multe. Inclusiv cum să cooperezi mai bine cu situațiile limită și cum să găsești soluții. Eu nu sunt o fire calmă. Ba din contră, mă enervez foarte repede. Am învățat de-a lungul anilor însă să-mi controlez emoțiile și să încerc să rezolv problemele, nu să le complic.

Printre persoanele care mă „stimulează” 🙂 mereu intelectual și emoțional se află la loc de seamă funcționarii publici. Întotdeauna i-am respectat și continuu să fac asta pentru că, mai ales cei care lucrează direct cu publicul, au de multe ori atribuții absolut ingrate și suferă reacții nejustificate din partea cetățenilor cu probleme diverse și câteodată și cu probleme „la cap”. 😉

Ce mi se pare însă impardonabil este comportamentul sfidător al funcționarilor publici. Unii sunt nepregătiți să ocupe posturile pe care sunt angajați, unii sunt nepotriviți pentru funcții (există o imcompatibilitate clară între atribuții și caracter), alții sunt idioți dar cu relații, iar alții pur și simplu sunt leneși, rutinați și fără chef de muncă – specimenul ușor de identificat la ghișee.

Nu m-am lămurit încă în ce categorie a funcționarilor publici să-i integrez pe angajații Centrului Cultural Eminescu. Un lucru știu sigur despre ei – că sfidează. Sfidează bunul simț, inteligența cetățenilor, responsabilitatea față de aribuțiile locului lor de muncă și mai ales sfidează LEGEA!

Cunoașteți deja epopeea organizării unui concert grandios în Parcul Florilor. Am scris aici. Și știți deja și despre refuzul comunicării informațiilor solicitate și reclamația administrativă formulată în acest sens. Am scris aici. Am știut oarecum de la primul articol că nu voi obține informațiile solicitate, dar eu gândesc mereu pozitiv și am zis să le dau o șansă. Șansă căreia i-au dat cu piciorul în momentul în care mi-au transmis răspunsul la reclamația administrativă.

Răspunsul lor este sfidător. Pentru mine acest răspuns este incredibil. Trebuie să recunosc că așa ceva nu am văzut niciodată. Nu numai că nu au comunicat nicio informație legată de costurile totale ale evenimentului sau referatul de necesitate, dar invocă lipsa de răspuns prin articole din Legea nr. 544/ 2001 care nu au nicio legătură cu cererea mea – conscurența neloială și protejarea datelor cu caracter personal.  Asta e caterinca cea mai mare dat fiind că numele artiștilor sunt publice și n-a cerut nimeni CNP-ul lor sau adresa din cartea de identitate. Și ce mă deranjează și mai tare este că răspunsul la reclamația administrativă îl semnează doamna director Stan, aceeași persoană care a semnat și aberația de răspuns inițial în care se jura cu toate neamurile dumneai, că nu dă informația solicitată. 

Așadar, pentru că mă simt jignită, la propriu, zilele acestea, chiar mâine dacă am timp, voi face plângerea prealabilă și dacă nici atunci nu voi primi informațiile, ne vom întâlni în instanța de contencios administrativ. Să vezi atunci belea când instanța îi va obliga să aducă la dosar documente la care nici nu s-au gândit și ce-i drept nici eu nu m-aș fi gândit niciodată să le cer. Cu puțin noroc poate nimeresc și un judecător care are domiciliul pe raza sectorului 2. Va fi și el interesat… 🙂

Până una, sau alta, funcționarii Centrului Cultural Eminescu, aflați în subordinea Consiliului Local al sectorului 2, și-au făcut un prieten de nădejde în site-ul http://www.cetatean2.com. Și cred deja că este evident câți bani au cheltuit cu organizarea concertului majestuos și cum i-au cheltuit dacă preferă să suporte un proces și batjocura publică, în loc să comunice niște cifre. Jenant, părerea mea.