Și pentru că-s om de cuvânt și-mi plac experiențele noi, am compus ieri plângerea prealabilă împotriva deciziei Centrului Cultural „Mihai Eminescu” de a nu transmite informațiile pe care i le-am solicitat, nici măcar urmare reclamației administrative formulate și despre care am scris deja aici și aici.
În această după-amiază le voi duce la poștă și voi aștepta cuminte un răspuns din partea juriștilor celor trei instituții.
Plângerea prealabilă este un document formulat în baza contenciosului administrativ și constituie o procedură obligatorie înainte de a da în judecată instituția publică. Această cerere este practic o solicitare prin care eu îi anunț că nu au respectat prevederile legale aflate în vigoare, dar că ne putem înțelege amiabil și încă pot transmite un răspuns. Altfel, ne vedem în fața unui judecător care va decide care dintre părți a avut dreptate.
Compunând ieri „docomentul” cu pricina, cred că am realizat de ce unii funcționari la stat dau dovadă de atât de multă nesimțire și nepăsare. La un moment dat, noi vom renunța să ne mai luptăm. Și ei știu asta.
Mi-a fost extrem de greu să leg paragrafele, să verific și să documentez ceea ce susțin, având deschise în paralel două legi, să verific din nou și să invoc răspunsurile primite. Am făcut toate astea fără să am un câștig real și fără să urmăresc un interes propriu. Am făcut toate astea ca răspuns la batjocura pe care o îndurăm uneori din partea autorităților publice și la care singurul mijloc de ripostă este să le cerem explicații, public.
Stau acum și mă întreb, câți dintre noi, cetățenii acestei Românii, ar fi dispuși să ducă până la capăt un demers, fără a obține un beneficiu real?
Motivul pentru care fac publice adresele pe care le trimit instituțiilor este și acela de a vă ajuta pe voi, aceia care aveți puterea și dorința de a vă lupta, dar poate nu aveți chef și inspirație să compuneți texte. Iată, le aveți pe toate pe http://www.cetatean2.com. Tot ceea ce trebuie să faceți este să schimbați datele problemelor.
Credeți-mă și mie mi-e greu și întotdeauna vor fi lucruri mai bune de făcut, dar merităm decență și bun simț și nu întotdeauna ele vin fără a fi cerute.
Împreună! 😉
Cetăţean în Sectorul 2 
Fortiter in re, suaviter in modo… Câtă candoare…
Alexandra, genul de respect pe care tu îl pretinzi de la autoritățile locale, și în genere de la „autoritățile“ din acest oraș și din această țară, nu poate fi obținut apelând la prevederi legale sau bun-simț.
Sclavia, umilința, maltratarea, exploatarea nu au fost abolite prin lege decât după ce au avut loc mișcări sociale violente, sângeroase chiar.
Indivizii ăștia cu care te lupți tu, cu evantaie japoneze și umbreluțe de dantelă, nu fac parte din aceeași specie cu cei pe care îi escrochează, ei formează o corporație suprastatală de animale de pradă fără dumnezeu, fără principii morale și fără conștiință, care și-au asigurat supremația prin rapt și manțocării. Ei nu pot fi nici impresionați, nici reformați. Ei trebuie pur și simplu uciși. Lucru foarte greu de realizat de către un popor care în fapt este doar o populație. 90% dintre cei care se plâng de abuzuri și nedreptate ar face același lucru ca și aleșii lor, dacă ar fi în poziții de putere…
Chiar nu te-ai întrebat niciodată de ce sunt atâtea farmacii, bănci, case de amanet, besearici și săli de păcănele într-o țară fără educație și sufocată de sepsis și sărăcie?!… De ce sunt mai mulți câini și pisici în orașe (cu sau fără stăpâni) decât vaci și oi la țară?!…
Îmi amintesc de un schimb de replici celebru din filmul Secretul lui Bachus:
– Tovarășul Stere nu se vinde! (Dem Rădulescu)
– Tovarășul Stere e gata cumpărat!… (Ștefan Mihăilescu – Brăila)
ApreciazăApreciază
Stiu ca ma lupt cu morile de vant, dar nu pot sa tac. Lipsa unei reactii ar insemna sa accept toata prostia si nesimtirea lor. Eu cred ca actiunea e intotdeauna superioara non-actiunii. Nu am asteptari. Demersurile mele sunt facute cu drag. Imi place ceea ce fac. Fara nervi. E un mod de a manifesta cu bun-simt. 🙂
ApreciazăApreciază