Înainte, înainte, fac ceva pe consecințe…

În 2014, primarul Onțanu visa frumos (nu că n-ar fi așa în fiecare zi/noapte a sa). După un astfel de vis, și-a imaginat că sectorul 2, grădina sufletului său, poate fi un Disney Land al României. Parcul urma a fi împărțit în patru zone inspirate din poveștile românești: „Tărâmul lui Verde Împărat”, „Pădurea de Aramă”, „Șapte mari și șapte țări” și „Pădurea de Argint” și avea să cuprindă roller-coastere, roți învârtitoare, case ale groazei și alte minunății.

Și uite așaaaa, a pornit Măria sa primarul Onțanu, în primăvara anului 2014, către construcția celui mai mare parc de distracții din țară situat într-o zonă verde din Plumbuita-Tei.

Costul proiectului primarului se ridică la 64 de milioane de lei, din care aproximativ 40% sunt fonduri europene. Zona de distracții ar fi trebuit să fie gata anul acesta, dar știți și voi că orice vis frumos poate avea și părți mai înnegurate.

În tot acest timp, primarul și-a dat autorizație de construcție, a vorbit cu prietenii din Primăria Municipiului București (PMB) – cea mai opacă instituție a administrației publice locale, după Primăria sectorului 5 – să-i elibereze aviz de defrișare, tot tacâmul era pregătit. 

Dar, nah, acum o fi primarul Onțanu la el în grădină când e vorba de sectorul 2, numai că, acolo undeva departe, mai veghează, din când în când, ochiul societății civile. Astfel, fiind vorba de suprafețe mari de spațiu verde care urmau a fi defrișate, Asociația Salvați Bucureștiul și Asociația Eco-Civica au început să facă un pic de cercetare cu privire la legalitatea documentelor depuse la dosarul construcției Disney Land-ului domnului Onțanu.

Și iaca descoperire: legislația în vigoare (Regulamentul General de Urbanism aferent Planului Urbanistic General) spune foarte clar că nu ai voie  să construiești platforme, alei, etc., în zonele verzi, care să ocupe un procent mai mare de 15%. Primăria sectorului 2 însă, prin construcția parcului de distracții, urma să acopere cu diverse ansamble din metal sau beton, 21% din suprafața verde. Mai mult chiar, implementarea proiectului urma să reducă procentul de spațiu verde existent în acest moment de 82,68%, la 78,99%. Deci, încă o dovadă clară a faptului că primarul Onțanu crede, cu tărie, că noi avem prea mulți copaci în sectorul 2…. 😦

Totodată, studiind documentația, Asociația Salvați Bucureștiul și Asociația Eco-Civica au mai descoperit că toată documentația emisă pentru construcția Diney Land-ului a avut la bază o minciună. Primăria a solicitat emiterea autorizației și avizului de defrișare pentru construcția unui Parc de Agrement, când de fapt ce urma să construiască era un Parc tematic de distracții care are o cu totul altă încadrare juridică și are nevoie de respectarea a cu totul altor norme. Așadar, Asociațiile menționate au sesizat că Primăria sectorului 2 nu a respectat Ordinul nr. 135/ 2010 privind metodologia de aplicare a impactului asupra mediului pentru proiecte publice și private, iar decizia etapei de încadrare este nelegală. Este de la sine înțeles deci, că nici procedura de transparență și consultare publică nu a fost respectată și ca întotdeauna, Primarul Onțanu face fix exact ce vrea domnia sa fără a întreba pe nimenea… 🙂

Pentru toate motivele de mai sus, Asociația Salvați Bucureștiul și Asociația Eco-Civica au solicitat Tribunalului București, Secția Contencios Administrativ și Fiscal, anularea încadrării juridice a construcției și anularea actelor administrative care au rezultat (avizul de defrișare și autorizația de construcție). Și AU CÂȘTIGAT!!!!

Hotarare 1hotarare 2

 

 

 

 

Dar ce contează o decizie a instanței de judecată pentru primarul Onțanu? Nimic! El își vede în continuare de treaba lui și visul lui pe stilul „I have a dream”…. Omul o dă înainte cu achiziții publice și excavatoare că doar n-o sta un judecător între EL, Primarul și Disney Land-ul Bucureștiului….

achizitie plumbuita 1achizitii plumbuita 2

Eu profit de ocazie și le mulțumesc prietenilor de la Asociația Salvați Bucureștiul care au fost extrem de prompți și mi-au trimis toate documentele de care am avut nevoie pentru documentare și îi felicit și pe ei și pe membrii Eco-Civica pentru civism și responsabilitate. Acum mai trebuie și ca instituțiile statului să vadă și să pedepsească abuzurile. Până atunci, să fim săsnătoși! 😉

4 gânduri despre “Înainte, înainte, fac ceva pe consecințe…

  1. Face și omul achiziție pentru montarea unor prize în parc și îi sare în cap toată societatea civilă. Acu’, io când sparg sămânța pe o bancă de agrement unde să încarc mobilu’?

    Apreciază

  2. Da, felicitari pentru tot acest demers. Din pacate in fata primarului fost dar si acelui actual, nu are decat valoarea unui mare fâs.Nu va tine cont de punctele de vedere ale locuitorilor pentru nicio investitie, inclusiv pentru lipsa de calitate si de solutii mai bune si eficiente pentru asa zisa reabilitare termica. Primaria joaca de mult o sarba cu firme apropiate si cu afaceri de milioane de lei. Doar Corpul de Control al Guvernului si DNA ar putea duce la o limpezire a lucrurilor.

    Apreciază

    1. Eu cred ca pana la urma orice demers conteaza. Conteaza cel mai mult pentru noi, sa stim ca nu suntem o masa amorfa, inerta si usor de manevrat. Unde-s multi puterea creste și ati vazut ca ulciorul spart pana la urma chiar nu merge de prea multe ori la apa… 🙂

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.