În luna iunie, am scris un ARTICOL despre câteva opritoare de parcare ilegale, instalate în fața Ministerului Comunicațiilor.
Descoperirea lor a fost absolut întâmplătoare și mi s-a părut așa o nesimțire de mare să găurești asfaltul pentru a-ți face ție loc de parcare, încât nu m-am putut abține să sesizez autoritățile publice implicate în această ilegalitate – Ministerul Comunicațiilor și Primăria Municipiului București.
Ministerul Comunicațiilor a răspuns destul de repede și mi-a oferit informații halucinante. Am aflat că fiarele portocalii au costat, în anul 2006, aproximativ 30.000 de lei (peste 6000 euro) și că instalarea lor nu a avut la bază nicio autorizație de amplasare.
Mintea mea nu cooperează cu astfel de informații. Îmi și imaginam cum domnul Zsolt Nagy (ministrul Comunicatiilor de la acea vreme) n-a găsit într-o zi loc de parcare în ușa sediului și, supărat că a trebuit să meargă 2 metri pe asfalt cu pantofii cei noi, în valoare de 400 de euro fiecare, a ordonat instalarea de opritoare.
Și cum noi muncim, nu gândim, șeful de la administrativ din minister a instalat opritoare, să nu se supere domnul ministru. Și cum domnul ministru nu putea privi de la geamul cabinetului niște opritoare ieftine, le-a luat pe cele mai scumpe (600 de euro bucata de fier), prin achiziție directă. 😦
Daaaa. Și cum totul era evident ilegal și nefiresc, eu m-am gândit să sesizez Primăria Municipiului București (PMB) și să văd cam ce părere au angajații instituției despre situația respectivă. Este foarte adevărat că a durat 3 luni să formuleze un răspuns la o cerere care inițial a fost formulată în baza Legii nr. 544/2001 și la care trebuia răspuns în maxim 30 de zile, și că au transformat-o în petiție, dar rezultatul a fost SENZAȚIONAL. Vă mărturisesc, cu mâna pe inimă, că am citit răspunsul PMB de 6 ori. Și a șasea oară, am înțeles că REUȘISEM!
Există speranță! Autoritățile pot fi în regulă. Putem fi parteneri! Cetățenii trebuie să se implice! Cetățenii trebuie să prindă curaj! Dacă știți că aveți dreptate, cereți dreptate! Eu sunt convinsă că veți fi și plăcut surprinși, uneori. În rest, să rămânem vigilenți, zic, nu ne îmbătăm cu apă plată, da? 🙂