Realizarea #3 – O idee strălucită de promovare

Am lansat pe blog, la un moment dat, #provocarea ASTADespre realizarea #1 am scris AICI. Și despre realizarea #2 am scris AICI.

Astăzi însă, una dintre realizările domnului Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2, mi-a depășit cu mult așteptările. Trebuia să scriu despre asta și mulțumesc Mihai pentru pont. 🙂

Viceprimarul propune Consiliului Local al sectorului 2 aprobarea unui proiect de hotărâre prin care să se cheltuiască din bugetul public suma de 250.000 de lei (un sfert de milion de lei) pentru realizarea unor Albume cu imagini și istorii reprezentative pentru sectorul 2.

Voi vă dați seama ce realizare e asta? Nici eu nu mi-am dat seama imediat, dar după ce am stat puțin să mă gândesc, am realizat. Păi dacă punem imaginile reprezentative în albume foto care vor fi distribuite gratuit la întâlniri de protocol și în cadrul întâlnirilor și parteneriatelor administrației locale, în sfârșit va vedea toată lumea ce vedem și noi zilnic: gunoiul de pe străzi, băncile rupte din parcuri, comercianții ambulanți din fața Primăriei și de peste tot, șobolanii din parcuri, tomberoanele neridicate, noroiul și gropile de pe străzile adiacente.

Șiiii cel mai important, vor putea citi  mesajele creative ale vicelui și primarului în introducerile acestor albume, în care ei vor povesti cât e de frumos, remarcabil și unic sectorul notru. A, am uitat, și vor putea vedea și poze retușate în Photoshop cu ei doi.

Scrie și în expunerea de motive domnul viceprimar:

Păi spuneți voi acum, nu e asta realizare? Eu de când mă străduiesc, aici pe blog, să arăt lumii cât de jalnic sunt gestionate lucrurile la noi în sector? Am un reach maxim de 1000 de view-uri per articol. Acum, cu sprijinul viceprimarului, prin miile de albume distribuite, inclusiv în străinătate, va vedea toată lumea imaginile reprezentative din sector….

Mă gândesc să-i propun vicelui încheierea unui barter. El să pună un link la blogul meu în album și eu să promovez albumul pe blog… 🙂 Știți, asta mi-ar da un sentiment de siguranță. Blogul meu va deveni internațional. Va fi bine…. 🙂

Dar stați, credeți oare că există vreo posibilitate ca Albumele astea să nu conțină imagini reprezentative din sector?

Adică oare vor pune în albumele astea chestii d-astea neimportante cu personalități și peisaje și cum arăta Bucureștiul acum 200 de ani? Nu cred că ar fi posibil….păi cine are nevoie de așa ceva? Adică pe bune, de ce să cheltuiască cineva un sfert de milion de lei pe hârtie igienică mai de calitate? 🙂

Eu am încredere în viceprimar. Sigur va face albume cu gunoiul de pe străzi, albumul va fi parțial sponsorizat de Supercom S.A. și mă ofer să fiu partener media principal.

Trimit oferta azi, vă țin la curent dacă a acceptat…. 😉

6 gânduri despre “Realizarea #3 – O idee strălucită de promovare

  1. Avem conducătorii pe care-i merităm.
    Omul își bate joc de locuitorii sectorului 2 și, probabil, că va fi votat primar!..
    Înțeleg că primarul i-a delegat, deja, aproape toate atribuțiile.
    Bănuiesc că tot el a inventat și ”taxa de așteptare” despre care povestesc cei de la DiGi:
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/record-un-sector-din-bucuresti-plateste-3-milioane-de-euro-taxa-de-asteptare-pentru-deszapezire-chiar-daca-nu-ninge-1078299

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns la Mihai Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.