Realizarea #1

Acum fix o săptămână, i-am lansat viceprimarului sectorului 2 o provocare. Acum n-o să vă mint, dar eu mari așteptări n-am avut să primesc vreun răspuns. Nu de alta, dar așa e cu pescarii, când îi pui să-ți arate crapul pescuit, de 20 de kilograme, îți vor spune că a fost catch&release. 🙂 Eu însă am făcut o promisiune și îmi propun să mă țin de ea. … Continuă să citești Realizarea #1

Am zis mereu….

Am zis mereu că succesul vine doar ca urmare a efortului depus. La fel și ordinea. Ea vine doar ca urmare a unor reguli foarte stricte și unor amenzi amețitoare. Este stupid să ceri oamenilor să respecte curățenia, să procedeze numai așa cum scrie la carte și să nu încerce, măcar, să încalce regulile. Și este la fel de stupid să ai pretenția reușitelor profesionale … Continuă să citești Am zis mereu….

Gustul victoriei e într-adevăr foarte dulce

E drept că ceea ce voi scrie acum nu mai e cu adevărat o ştire pentru mine. Ştiu deja de mai bine de 6 luni că am câştigat un proces în instanţă cu „pârâta” Primăria sectorului 2. Nu am scris însă despre asta pentru că una e să vezi soluţia pe scurt, publicată pe portalul instanţelor de judecată şi alta e să ai hotărârea în … Continuă să citești Gustul victoriei e într-adevăr foarte dulce

„Nu există consilier mai consilier decât consilierul!”

De astăzi, cu siguranță, viața mea va fi mult mai veselă. Vă explic. Am descoperit pe site-ul Primăriei Sectorului 2 secțiunea Înregistrarea ședințelor CLS2. Prima dezbatere aprinsă a fost cea din ședința care a avut loc pe 11.07.2016. Aceeași ședință în care a fost votat viceprimarul și în care au fost nominalizate și supuse votului comisiile în care vor activa consilierii locali. Ce să vă spun, … Continuă să citești „Nu există consilier mai consilier decât consilierul!”

Modificări la procedura de transparență

Primăria Sectorului 2 a publicat, pe site-ul propriu, conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, propunerea de Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind stabilirea procedurilor și actelor administrative cu caracter normativ ale autorităților administrației publice locale ale sectorului 2 al municipiului București. Astfel, până la data de 5 octombrie, locuitorii sectorului 2, jurnaliștii (și alții decât cei care locuiesc în sectorul 2 🙂 ) și … Continuă să citești Modificări la procedura de transparență