Gustul victoriei e într-adevăr foarte dulce

E drept că ceea ce voi scrie acum nu mai e cu adevărat o ştire pentru mine. Ştiu deja de mai bine de 6 luni că am câştigat un proces în instanţă cu „pârâta” Primăria sectorului 2. Nu am scris însă despre asta pentru că una e să vezi soluţia pe scurt, publicată pe portalul instanţelor de judecată şi alta e să ai hotărârea în … Continuă să citești Gustul victoriei e într-adevăr foarte dulce

Cam 600 de euro costa un opritor de parcare în anul 2006

Săptămâna trecută, scriam AICI, despre „abuzurile” portocalii ale Ministerului Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională (MCSI).  La cererea formulată în baza prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, prin care solicitam detalii privind legalitatea instalării unor opritoare de parcare, pe domeniul public, pe trotuar, în fața sediului MCSI, reprezentanții instituției mi-au trimis răspunsul de mai jos: Pe scurt, oamenii ăștia au montat 8 … Continuă să citești Cam 600 de euro costa un opritor de parcare în anul 2006

Portocaliul e o culoare care inspiră. Inspiră abuzuri

Am citit acum mulți ani una dintre cele mai mișto cărți cu putință – Ferma Animalelor a lui George Orwell. Cartea asta excepțională din punctul meu de vedere exprimă cu multă claritate defectele clasei politice, ale politicienilor, modul în care văd ei poporul, răsculații nemulțumiți, felul în care percep politicienii, corupți și mojici, clasa muncitoare. Ferma animalelor este o alegorie perfectă, arată foarte clar modul … Continuă să citești Portocaliul e o culoare care inspiră. Inspiră abuzuri

Un „Tropheu” pentru servicii de curierat

Primăria Sectorului 2 nu mai trimite corespondența cu Poșta Română. Care sunt motivele? Habar nu am. Dar știu că toată corespondența Primăriei Sectorului 2 pleacă acum prin Consorțiul privat Tropeum – Sameday Courier, marcă înregistrată a S.C. Delivery Solutions SRL. Ideea articolului a pornit de mult. Adică din februarie când am primit deciziile de impunere de la Direcția Venituri Buget Local Sector 2. Apoi am … Continuă să citești Un „Tropheu” pentru servicii de curierat

Am o stimă în mine, maaare stimă……

Meseria de jurnalist te învață multe. Inclusiv cum să cooperezi mai bine cu situațiile limită și cum să găsești soluții. Eu nu sunt o fire calmă. Ba din contră, mă enervez foarte repede. Am învățat de-a lungul anilor însă să-mi controlez emoțiile și să încerc să rezolv problemele, nu să le complic. Printre persoanele care mă „stimulează” 🙂 mereu intelectual și emoțional se află la loc … Continuă să citești Am o stimă în mine, maaare stimă……

21 de angajaţi la stat oferă cadouri pe banii noştri

Mie ştiţi ce-mi place la ceea ce fac şi la blogul ăsta? Îmi place la nebunie că aflu lucruri noi. Cu alte cuvinte Primăria sectorului 2 este mereu surprinzătoare.  Pe 24 iunie, am scris textul acesta. Eram „fericită” atunci că Primăria sectorului 2 organiza un „super” concert, din banii noştri, cu o grămadă de artişti cunoscuţi, oameni de vază ai culturii româneşti şi internaţionale. 🙂 Şi … Continuă să citești 21 de angajaţi la stat oferă cadouri pe banii noştri

InfoBAU!

Astăzi, un cititor de http://www.cetatean2.com cu spirit civic și dorință de mai bine mi-a povestit despre un parc micuț situat la marginea cartierului Colentina, lângă Șoseaua Dragonul Roșu. Potrivit lui Cătălin, parcul e plin de centre electronice de informare (infochioșcuri) care nu au funcționat niciodată, iar acum sunt în paragină ca tot restul parcului. Paragină, paragină, dar eterna semnătură Primar Neculai Onțanu rezistă. Au dat-o cu … Continuă să citești InfoBAU!

Mission impossible, on the way!

Bun așa. Avem un contract cu S.C. SUPERCOM S.A. pentru deszăpezirea și întreținerea Străzii Herța din sectorul 2. Contractul însă nu se respectă și nimeni nu verifică dacă și în ce fel această firmă primește onorariul din bani publici pe merit sau prin șpăgi. Strada Herța nu a fost niciodată deszăpezită de vreun utilaj al SUPERCOM. Eu nu știu dacă oamenii ăștia au așa ceva în … Continuă să citești Mission impossible, on the way!

Am căzut, am întrebat

Am povestit mai devreme cum am căzut mergând pe Strada Herța din sectorul 2. Această minunată străduță este uitată de autorități. La fel cum uitate sunt multe alte străduțe din sectorul 2. Nimeni nu deszăpezește, nimeni nu curăță, nimeni nu îngrijește Strada Herța. Când am întrebat la Primăria Sectorului 2, mi-au zis că nu-i a lor. Când am întrebat la Administrația Străzilor, au zis că … Continuă să citești Am căzut, am întrebat